Semnarea acordului a avut loc la iniţiativa conducerii UO și s-a desfășurat la sediul primăriei Municipiului Oradea, unde au fost prezenți primarul Ilie Bolojan, rectorul UO, prof.univ.dr. Constantin Bungău, prof.univ.dr. Sorin Şipos, prorector, şi Ionel Vila secretarul Consiliul Local.

Direcțiile de bază ale acordului se axează pe derularea de proiecte în domenii de interes comun; promovarea Municipiului Oradea şi a Universităţii din Oradea pe bază de reciprocitate; elaborarea, aplicarea şi valorificarea cercetărilor, sondajelor de opinie şi a studiilor privind starea şi perspectivele educaţiei, impactul şi consecinţele acţiunilor întreprinse, realizarea de prognoze şi de campanii socio-educaţionale; organizarea de târguri de oferte educaţionale şi locuri de muncă, ca evenimente de promovare, informare şi dezbatere educaţională și dezvoltarea şi valorificarea superioară a relaţiilor de colaborare în plan european şi internaţionale, în vederea conectării la realităţile şi tendinţele globale în domeniul educaţiei.

 Colaborarea se întinde pe o perioada de cinci ani cu posibilitate de prelungire automată pe încă trei ani, dacă niciuna din părți nu notifică cererea de încetare a parteneriatului.  

 

Biroul de Comunicare

Acord UO-PMO