Proiectul a fost finanţat din Fondul de Dezvoltare Instituţională destinat universităţilor de stat - FDI 2022 și încheiat cu Ministerul Educației pe baza unei competiții de proiecte organizate de către CNFIS.

Scopul proiectului l-a constituit dezvoltarea capacităţii instituţionale pentru cercetare prin implementarea practicilor ştiinţei deschise şi aplicarea în mod pro-activ a tehnologiilor emergente.

Proiectul a asigurat un suport pentru continuarea activităţilor de excelenţă în cercetarea multidisciplinară, a contribuit la soluţionarea necesităţilor identificate în domeniile: energie, mediu, eco-tehnologii şi sănătate.

Prin intermediul proiectului au fost asigurate serviciile de mentenanţă, calibrare materiale pentru îmbunătăţirea performanţelor unor aparate şi echipamente utilizate în domeniile de specializare inteligentă. Rezultatele cercetării au fost diseminate în cadrul lucrărilor publicate în reviste indexate Web of Science cu factor de impact IF.

Au fost realizate lucrări de reparații și de modernizare a unor laboratoare.

În cadrul proiectului a fost adoptată strategia privind promovarea implementării competențelor de gen în activitatea de cercetare.

Perioada de implementare a proiectului a fost mai - decembrie 2022 iar bugetul a fost de 260.000 lei (finanţare UEFISCDI) plus 39.173 lei cofinanţare UO.