Cel mai important eveniment al întâlnirii a fost workshop-ul organizat de Universitatea din Gävle,  dedicat implicării regionale și dezvoltării durabile. „Scopul evenimentului a fost acela de a consolida colaborarea și de a dezvolta strategii pentru o mai mare implicare în comunitățile locale”, spune dr. Adriana Borza, unul din reprezentanții Universității din Oradea la întrunirea EU GREEN.

Image

Principalele teme ale workshop-ului au fost:

Consolidarea implicării regionale – „Universitățile EU GREEN lucrează împreună pentru a dezvolta strategii menite să îmbunătățească impactul asupra comunității locale și să promoveze parteneriate durabile în domeniile socio-economic și de mediu”, a afirmat conf. univ. dr. Constantin Țoca, prodecan al FIRISPSC și membru al WP 5, prezent și el la Gävle.

Promovarea celor mai bune practici – „Participanții au împărtășit exemple de succes și bune practici din instituțiile partenere pentru a crea un cadru eficient de cooperare regională”, explică dr. Adriana Borza

Planificare strategică și colaborare – „Discuțiile s-au concentrat pe îmbunătățirea cooperării între universități și regiunile lor, precum și pe elaborarea Planului de Acțiune pentru anul în curs. O atenție deosebită a fost acordată dezvoltării unor abordări structurate, menite să asigure o implicare sustenabilă și o implementare strategică a inițiativelor în cadrul universităților partenere EU GREEN” a mai adăugat conf. univ. dr. Constantin Țoca.

Image  

Marius Moș, stakeholder și director executiv în cadrul Departamentului Proiecte Internaționale al Primăriei Oradea, a participat, printr-o intervenție online la eveniment, susținând prezentarea intitulată „Transforming Oradea: European Funds for a Sustainable Future”, în care a evidențiat rolul fondurilor europene în dezvoltarea sustenabilă a orașului Oradea.

„Evenimentul de la Gävle a reconfirmat angajamentul universităților partenere EU GREEN de a colabora activ pentru un viitor mai sustenabil, prin crearea de parteneriate strategice și implementarea de inițiative inovatoare care să sprijine dezvoltarea comunităților locale”, subliniază, dr. Adriana Borza.

Image  

Echipa de Comunicare – Universitatea din Oradea