În deschidere, prof. univ. dr. habil. Diana Sabău-Popa a afirmat că: „Obiectivul principal al proiectului este consolidarea cooperării instituționale între Universitatea din Oradea și Universitatea din Debrețin în domeniul inteligenței artificiale aplicate în finanțe, contabilitate și administrarea afacerilor”.
La rândul său, rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău a ținut să-i felicite pe universitarii orădeni care au scris și și-au adjudecat acest proiect. „Avem nevoie de inteligența artificială. Această idee ne sperie câte o dată, dar inteligența artificială este tot mai prezentă în viețile noastre. Dacă nu vom găsi instrumentele necesare ca să o îmblânzim, vom avea probleme. Dacă vom ști să o facem să lucreze pentru noi, nu vom avea decât de câștigat. Primii care trebuie să pună inteligența artificială la lucru, în folosul nostru, suntem chiar noi, dascălii”, a spus rectorul Universității din Oradea. Prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău a reafirmat angajamentul echipei de management a universității pe care o conduce de a asigura resursele necesare pentru implementarea AI la nivelul tuturor celor circa o sută de domenii de studiu pe care la are instituția de învățământ superior. „Avem nevoie de astfel de proiecte. Estimez că, în mai puțin de un an și jumătate, studenții și profesorii noștri vor fi nevoiți să lucreze cu uneltele puse la dispoziție de inteligența artificială, altminteri, cu toții, vom avea de pierdut”, a mai declarat prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău.
Reprezentantul Guvernului a remarcat că „La Universitatea din Oradea se realizează foarte multe proiecte palpabile, modernizări de clădiri, cămine, laboratoare... Dar, pe lângă acestea, sunt și proiecte care solicită materia cenușie, pentru a duce societatea înainte. Subprefectul Emilian Pavel i-a îndemnat pe studenți să lucreze împreună cu profesorii lor pentru a învăța și cum să verifice informațiile livrate de AI.
Prodecanul Facultății de Economie și Business a Universității din Debrețin, prof. dr. Erdey Laszlo și-a exprimat bucuria de a lucra din nou împreună cu colegii săi din Facultatea de Științe Economice. „Acesta este un proiect foarte important pentru formarea studenților și a profesioniștilor din domeniul afacerilor. Am convingerea că el va reprezenta un pas înainte, spre viitor, pe calea cercetării și dezvoltării inteligenței artificiale”, a mai afirmat reprezentantul universității maghiare.
Pe parcursul celor 12 luni de implementare, proiectul, care are un buget de aproape 200.000 de euro, își propune ca, printre alte activități, să deruleze cursuri specializate comune în tehnici avansate de inteligență artificială aplicate în finanțe, contabilitate și administrarea afacerilor, să găzduiască workshop-uri și schimburi de experiență între cadre didactice, cercetători, studenți și practicieni, să le asigure cercetătorilor acces la software și echipamente moderne destinate experimentării și aplicării IA în contexte reale, să contribuie la dezvoltarea unei strategii comune pentru integrarea IA în economia regiunii Bihor – Hajdu Bihar;și să elaboreze un e-book dedicat tehnicilor avansate de IA aplicate în științele economice. De asemenea, în cadrul proiectului „Schimb de experiență pentru cercetare și utilizarea tehnicilor avansate de inteligență artificială în finanțe, contabilitate și administrarea afacerilor în regiunea Bihor-Hajdú-Bihar”, vor mai avea loc schimburi de experiență între cele două universități, activități ce vizează transferul de cunoștințe în domeniul AI, precum și un foarte interesat studiu care să le arate cercetătorilor în ce măsură mediul economic din județul Bihor și comitatul Hajdu-Bihar lucrează sau are disponibilitatea de a folosi de inteligența artificială.
Echipa de Comunicare – Universitatea din Oradea