„Cu siguranță voi îmbrățișa orice oportunitate care mi se va oferi și o voi fructifica la maxim”, afirmă Denisa.
Anul acesta, în județul Bihor, au fost doar două medii de 10, la examenul de Bacalaureat. Denisa Sotiuț, una dintre cele două absolvente, a fost eleva Colegiului Național „Onisifor Ghibu” și a ales să își continue studiile la Universitatea din Oradea. Eleva de 10 s-a înscris la Facultatea de Științe Socio-Umane.
Vorbind despre performanța obținută la examenul de Bacalaureat, Denisa spune că ea a fost mereu o persoană ambițioasă, motivată și foarte conștiincioasă. „Îmi place să mă autodepășesc, să dau totul pentru a-mi îndeplini obiectivele. Pot să spun că acest lucru a reprezentat un factor esențial în atingerea performanței”, spune, foarte matur, tânăra care tocmai a absolvit liceul. Secretul reușitei este organizarea, în opinia ei. „Am încercat să îmi stabilesc un program echilibrat de învățat și să fiu constantă, dar, pe de altă parte, să îmi las timp liber și pentru mine, pentru lucrurile care mă pasionează și mă relaxează, ceea ce s-a dovedit a fi un succes”.
Dorința de a învăța în orașul natal a fost, după cum spune Denisa, cel mai important argument pentru a alege să își continue studiile la Universitatea din Oradea. „Cred că aici am reale șanse să mă dezvolt profesional”. Ea își va continua studiile la Departamentul de Sociologie-Resurse Umane, al Facultății de Științe Socio-Umane. „Cred că această facultate se pliază foarte bine, atât pe tipul meu de personalitate, cât și pe aptitudinile și înclinațiile mele. Îmi place să interacționez cu oamenii și să lucrez în echipă, ceea ce consider că se mulează foarte bine pe acest domeniu. Totodată, sunt de părere că această specializare îmi oferă o continuitate cu privire la parcursul meu educațional, fiind absolventa unui profil umanist, filologie, iar cele două se împletesc foarte bine”.
Tânăra orădeancă este optimistă în ceea ce privește viitorul. „Desigur că mă văd lucrând în contact direct cu oamenii, în departamentul de resurse umane dintr-o companie multinațională. Mă gândesc și la ideea de a-mi dezvolta propria afacere. Nu pot să spun că am neapărat un plan, în ceea ce privește viitorul de după facultate, dar cu siguranță voi îmbrățișa orice oportunitate care mi se va oferi și o voi fructifica la maxim”, zice, cu curaj și încredere, viitoarea studentă.
Biroul Comunicare