Loading...
 

Stiri - Universitatea din Oradea

TIE 2015

Published At: 24/04/2015 11:57 - (5019 Reads)
Evenimente desfasurate

Una dintre cele mai importante competiţii internaţionale din domeniul Inginerie Electronică şi Telecomunicaţii, TIE 2015 s-a deschis oficial joi, 23 aprilie 2015, în Aula Magna a Universităţii din Oradea. Concursul, Tehnologii de Interconectare Electronică, se află la a 24-a ediţie şi se desfăşoară în perioada 22-25 aprilie 2015 la Universitatea din Oradea, fiind organizat de Departamentul de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Facultăţii de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei.

Spectacol de operă inedit OPERA D'AMORE

Published At: 24/04/2015 11:34 - (7161 Reads)
Evenimente desfasurate

Clasa de operă a Facultății de Arte din cadrul Universității din Oradea coordonată de conf.univ.dr. Carmen Vasile a prezentat joi, 23 aprilie 2014, orele 17:00, în sala festivă a Liceului de Arte din Baia Mare, în cadrul Galei decernării premiilor celei de a V-a ediții a festivalului internațional de interpretare vocală MUZICA PENTRU TOȚI, spectacolul de operă inedit OPERA D’AMORE.

Implicarea Universității din Oradea în organizarea Olimpiadei naționale de istorie

Published At: 16/04/2015 10:06 - (6096 Reads)
Evenimente desfasurate

În perioada 6-10 aprilie 2014, la Oradea, a fost organizată Olimpiada națională de istorie la care au participat 210 elevi din clasele VIII-XII. Universitatea din Oradea a fost implicată activ în acest eveniment important pentru învățământul preuniversitar românesc. Președintele comisiei de organizare a fost prof.univ.dr. Sorin Șipoș, directorul Centrului de Studii Interdisciplinare, de la Departamentul de Istorie al Universității din Oradea, președinte onorific prof.univ.dr. Călin Felezeu de la Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, şi președinte executiv conf.univ.dr. Doru Dumitrescu, inspector general în cadrul Ministerului Educației și Cercetării.

"Școala altfel" la Universitatea din Oradea

Published At: 10/04/2015 11:58 - (4540 Reads)
Evenimente desfasurate

În acest an, Universitatea din Oradea s-a bucurat de un număr foarte mare de vizitatori în cadrul acţiunii „Şcoala altfel”. Peste 1700 de elevi de liceu, gimnaziu, învăţământ şcolar şi preşcolar au avut ocazia să viziteze laboratoare, săli de curs, campusul UO, biblioteca precum şi să participe la diverse activităţi interactive.

Vizită la Universitatea de Stat din Chișinău

Published At: 07/04/2015 10:35 - (6220 Reads)
Evenimente desfasurate

În perioada 1-5 aprilie 2015 o delegație de la Universitatea din Oradea și de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca a vizitat Universitatea de Stat din Republica Moldova, la invitația rectorului universității din Chișinău, prof.univ.dr.hab. Gheorghe Ciocanu și a decanului Facultății de Istorie-Filozofie, conf.univ.dr. Ion Gumenâi.

Conferinţa "Libertate şi Consens"

Published At: 13/03/2015 14:33 - (4747 Reads)
Evenimente desfasurate

Joi, 12 martie 2015, de la ora 13:00, a avut loc la Universitatea din Oradea Conferința cu dezbateri pe tema „Libertate și Consens”, în Sala de Consiliu a Senatului Universității. Au conferențiat pr.prof.univ.dr. Dumitru Megheșan, decan al Facultății de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” și conf.univ.dr. Sorin Borza din cadrul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării.

Academicianul Marius Porumb a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea

Published At: 02/03/2015 14:52 - (5671 Reads)
Evenimente desfasurate

Joi, 26 februarie 2015, Universitatea din Oradea a avut un oaspete de seamă. Academicianului prof.univ.dr. Marius Porumb, directorul Institutului de Arheologie şi Istoria Artei a Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca, reputat specialist în artă românească i-a fost conferit, la propunerea Facultăţii de Artă din cadrul Universităţii din Oradea, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea. Ceremonia s-a desfăşurat în Aula Magna a instituţiei orădene.

Marinela Vasilica Ardelean şi-a lansat cartea la Biblioteca UO

Published At: 23/01/2015 11:46 - (6826 Reads)
Evenimente desfasurate

Enzo Vizzari, director la Giude de l’Espresso consideră că “cel mai bun ambasador pe care vinul românesc și l-ar fi putut inventa vreodată este Marinela Vasilica Ardelean”. Universitatea din Oradea împreună cu Asociația pentru cultura și civilizația vinului Millesime a organizat o lansare de carte care asociază două culturi cu aceeași rădăcină “50 de vinuri românești întâlnesc 50 de preparate culinare italiene”. Acest eveniment s-a desfășurat miercuri, 21 ianuarie 2015, la Biblioteca universității.

First PageFast PrevPage: 142/162Fast NextLast Page
1125140141142143144159162

Website-ul oficial de comunicare al Universitatii din Oradea

Online pe website

139 online users