Existenţa în Oradea a Centrului de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir“ se justifică prin tot ceea ce au realizat membrii săi până în prezent, printr-un efort ştiinţific de apreciat, dar şi prin ceea ce poate deveni el la frontierele estice al Uniunii Europene.
În cuvântul de deschidere, dumnealui a subliniat, atât faptul că studenţii masteranzi şi doctoranzi ar trebui să se implice tot mai mult în activităţile Centrului, cât şi importanţa pe care Centrul de Studii Interdisciplinare "Silviu Dragomir" o are în zona de vest a ţării, reprezentând un liant dintre românii aflaţi în toate regiunile.
Din prezidiu au făcut parte: prof.univ.dr. Sorin Şipoş (directorul Centrului de Studii Interdisciplinare "Silviu Dragomir"), prof.univ.dr.Constantin Bungău (rectorul Universităţii din Oradea), prof.univ.dr. Igor Şarov, viceministru al Ministerului Culturii din Republica Moldova, prof.univ.dr. Ioan Horga (decanul Facultăţii de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării) şi conf.univ.dr. Simona Vicaş (preşedintele Comisiei de Cercetare Ştiinţifică).
La final, câtorva parteneri ai Centrului li s-a oferit Diplome de Merit, semn de apreciere pentru implicarea lor în toate activităţile Centrului de Studii Interdisciplinare "Silviu Dragomir".