Loading...
 

Stiri - Universitatea din Oradea

Ceremonia de deschidere a „Săptămânii științifice”

Published At: 10/05/2024 15:33 - (815 Reads)
Evenimente desfasurate

Aula Magna a Universității din Oradea a găzduit vineri – 10 mai 2024, ceremonia de deschidere a celei de a XXIV-a ediții a evenimentului anual intitulat „Săptămâna științifică”.

Pe parcursul acestui eveniment, 44 de cadre didactice ale Universității din Oradea, care au obținut abilitarea de a conduce lucrări de doctorat în anii 2023 și 2024, au primit Premiul de Excelență în Cercetarea Științifică, din partea conducerii instituției academice. Alături de laureați, la eveniment au fost prezenți decani, șefi de departamente, conducătorii de doctorat și cei ai centrelor de cercetare ale Universității din Oradea.

Chocolate bar din insecte și ape uzate folosite în agricultură. Soluții propuse de studenții Universității din Oradea la Innovation Days în cadrul clusterului „Agricultură, alimente și sustenabilitatea mediului”

Published At: 30/04/2024 12:59 - (633 Reads)
Evenimente desfasurate

Soluții locale la provocări globale. Este principiul după care s-au ghidat studenții, masteranzii și doctoranzii care au participat la evenimentul EU GREEN - Innovation Days, organizat pe 10 și 11 aprilie, la Universitatea din Oradea. Evenimentul Inspiration Days face parte din Entrepreneurship Journey. Sub îndrumarea mentorilor, tinerii au venit cu idei ingenioase pentru rezolvarea unor probleme legate de biodiversitate ori prin care au propus alternative pentru alimentație.

Ultimele descoperiri din domeniul geneticii medicale prezentate tinerilor medici la Oradea, la Simpozionul Româno-German de Genetică Medicală

Published At: 30/04/2024 12:48 - (623 Reads)
Evenimente desfasurate

În perioada 21-23 Aprilie 2024, la Hotel Continental Forum Oradea, a avut loc al 11-lea Simpozion Româno-German de Genetică Medicală, cu tematica ”genetica medicală azi”.

Simpozionul a fost organizat de către Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea, Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor prin Centrul Regional de Genetică Medicală, Academia Română de Științe Medicale – Filiala Cluj-Napoca, Societatea Română de Genetică Medicală – Filiala Oradea, Colegiul Medicilor – Filiala Bihor, Universitățile din Mainz și Essen (Germania), cu susținerea mai multor centre academice și de cercetare de prestigiu: Universitatea din Greenville, Carolina de Sud (SUA), Universitatea din Leuven (Belgia), Universitatea din Ljubljana (Slovenia) și Clinica Mayo (SUA).

„După 20 de ani” – rezultate spectaculoase pentru înotătorii orădeni la Campionatele Naționale Universitare de la Bacău

Published At: 30/04/2024 09:25 - (750 Reads)
Evenimente desfasurate

Pentru prima dată, după două decenii, Universitatea din Oradea a reușit să alinieze o echipă la marginea bazinului în care s-au desfășurat Campionatele Naționale Universitare de Înot 2024. „Doi dintre cei opt sportivi ai noștri au prins podiumul acestei competiții, neașteptat de puternice”, spune lect. univ. dr. Anca Cristina Pop, de la Departamentul de Educație Fizică, Sport și Kinetoterapie al Facultății de Geografie, Turism și Sport (FGTS) a Universității din Oradea.

Robotics Club Oradea: Locul al II-lea la Olimpiada de Robotică din Grecia

Published At: 29/04/2024 09:17 - (662 Reads)
Evenimente desfasurate

În perioada 26 - 28 aprilie, studenții și elevii membri ai Robotics Club Oradea au marcat o nouă reușită, participând la cea de a III-a ediție a competiției Minoan Robotsports Global Olympiad, desfășurată în Heraklion, Grecia. Tinerii orădeni s-au întrecut cu echipele de robotică din întreaga lume la probele de Wrestling de 3 kg, Wrestling de 500 g, Drone Race, Humanoid Sumo, Humanoid Weight Lifting și Humanoid Challenge.

Universitatea din Oradea încurajează participarea la alegerile pentru Parlamentul European

Published At: 26/04/2024 15:24 - (588 Reads)
Evenimente desfasurate

Valorile europene și implicarea civică sunt prioritare în educația universitară

Universitatea din Oradea îndeamnă întreaga comunitate să își exercite dreptul de vot și să participe activ la construirea viitorului Europei. Prin implicarea în procesul electoral pentru Parlamentul European, între 6 – 9 iunie, fiecare individ poate contribui la conturarea unei Europe mai puternice și mai unite.

First PageFast PrevPage: 17/163Fast NextLast Page
1151617181934163

Website-ul oficial de comunicare al Universitatii din Oradea

Online pe website

212 online users