La vernisaj au fost prezenți artiști, colegi și studenți ai autoarei, specialiști. Au luat cuvântul decanul Facultății de Arte, conf. univ. dr Corina Andor, artista ceramistă Marta Jakobovits și prof. univ. dr. habil. Aurel Chiriac.

Pornind de la lucrările realizate cu materiale textile și în tehnici clasice de broderie folosite în artele textile, Corina Baciu a reluat structurile compoziționale create, dar apelând la un mediu nou și o tehnică de lucru diferită. Artista fost atrasă de ideea de a folosi programele de prelucrare digitală a imaginii și de a transpune imaginile virtuale în material transparent pentru a crea piese cu aspect imaterial, imponderal, translucid, unde materialitatea formelor se pierde și se dizolvă prin efecte de strălucire create de reflexiile de lumină. Noile compoziții au la bază o regândire a distribuirii formelor, urmărind relația dintre plin și gol, iar procesul a presupus o regândire a relațiilor formale și găsirea de noi soluții pentru acestea.

„Poate, în acest context, se impune a releva faptul că în această expoziție datorată, Corinei Baciu – Urzică, relația dintre tradiție și nou se găsește într-o comuniune deloc deranjantă, dimpotrivă asiguratoare de confort vizual, altfel dificil de gestionat deseori”, a spus prof. univ. dr. Aurel Chriac.

Biroul Comunicare

Image  

Image  

Image  

Image  

Image