Timp de patru luni, studenți de la patru specializări au luat parte la sesiuni de mentorat săptămânale, conduse de colegi de-ai lor de la aceeași facultate. Ei au aprofundat, împreună, noțiuni din materiile mai dificile și și-au dezvoltat abilități practice, inclusiv în vederea pregătirii pentru interviuri de angajare și pentru concursul de Titularizare la Matematică. Studenții mentori au fost: Maria Cărăban (Chimie), Patrick-Joshua Biro (Fizică Medicală), Gavriluț Adriana (Informatică) și Malvina Sacota (Matematică).

Cel care a coordonat acest proiect în cadrul Universității din Oradea este Patrick-Joshua Biro, el însuși membru FRENDS. „Am urmărit apropierea studenților din diferiți ani, pentru a descoperi împreună ce înseamnă știința și interacțiunea umană în viața unei comunități de tineri. Orele de mentorat nu au înlocuit nicidecum activitatea cadrelor didactice, ci au fost menite discuțiilor cu sens despre materiile studiate la cursuri, știință, prietenie...”, explică masterandul Universității din Oradea.

În ciuda numărului modest de participanți, prima ediție a programului de mentorat FRENDS a fost un succes, consideră Patrick-Joshua Biro. „Toți participanții au reușit să devină mai buni, mai perseverenți și mai hotărâți în a aplica noțiunile învățate, pentru a se ajuta pe ei înșiși și pe ceilalți. Pentru tinerii voluntari și calitatea activităților noastre, asta a contat mai mult decât numărul de participanți”, spune reprezentantul asociației FRENDS.

„Vreau să adresez mulțumiri speciale echipei de proiect FRENDS, cadrelor didactice care și-au manifestat deschiderea față de proiectul nostru și colegilor mentori și mentorați care au făcut o treabă îmbucurătoare, precum și mamei mele, pentru sprijinul oferit”, transmite Patrick-Joshua Biro.

Premianții programului FRENDS, ediția 2024 sunt cadrele universitare: prof. univ. dr. Gabriela Elena BADEA – Director Departament Chimie, lect. univ. dr. Monica Adina TODERAȘ – Director Departament Fizică Medicală, conf. univ. dr. Sorin MUREȘAN – Director Departament Matematică și Informatică și studenții: BIRO Patrick-Joshua - STUDENT, MENTOR (FEBT), Maria CĂRĂBAN – STUDENT, MENTOR (CSA), Adriana GAVRILUȚ – STUDENT, MENTOR (Informatică), Malvina SACOTA – STUDENT, MENTOR (SMF), Larisa BLIDAR – STUDENT, MENTORAT Matematică, Florina DUMITRAȘ – STUDENT, MENTORAT Matematică, Roberto-Adrian FĂT – STUDENT, MENTORAT Informatică, David-Iulian FLOREA – STUDENT, MENTORAT Fizică Medicală + Informatică, Daliana Andreea LUCACI – STUDENT, MENTORAT Chimie, Anamaria Alexandra STOICA – STUDENT, MENTORAT Fizică Medicală, SZABO Cristina - STUDENT MENTORAT Chimie, Beniamin Călin VEREȘ – STUDENT, MENTORAT Matematică.

 

Biroul Comunicare

Image  

Image  

Image