Loading...
 

Ambasadorul Slovaciei în România, Ján Gábor, la vernisajul expoziţiei „10 ani de la aderarea Slovaciei la Uniunea Europeană”

Published At: 19/06/2014 13:34 - (7401 Reads)
Evenimente desfasurate

La Universitatea din Oradea a avut loc miercuri, 18 iunie 2014, o întâlnire între reprezentanţii a două universităţi din România (Universitatea din Bucureşti şi Universitatea din Oradea) şi a două universităţi din Slovacia (Universitatea Comenius din Bratislava şi Universitatea din Prešov), alături de E.S. Ambasadorul Slovaciei în România, Ján Gábor, consulul onorific al Republicii Slovace în România, Miroslav Iabloncsik şi deputatul Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România (UDSCR), Adrian Miroslav Merka.

Prof.univ.dr. Kenneth Grattan, membru al Academiei Regale din Londra, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea

Published At: 19/06/2014 10:24 - (4449 Reads)
Evenimente desfasurate

În cadrul unei ceremonii solemne, luni,16 iunie 2014,Senatul Universităţii din Oradea a decernat profesorului Kenneth Thomas Victor Grattan, membru al Academiei Regale din Londra, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea. Între argumentele care motivează acest demers, menţionăm faptul că profesorul Kenneth Grattan este o personalitate marcantă a fizicii contemporane, cu realizări de excepţie în studiul laserilor şi a senzorilor optici, fiind socotit un adevărat deschizător de drum în organizarea cercetării fundamentale în acest domeniu tehnologic de vârf. După primirea titlului Doctor Honoris Causa, invitatul a oferit Lectio Magistralis cu tema "Fibre optic sensors - key tools in modern scientific instrumentation".

Şedinţa Senatului universitar din 16 iunie 2014

Published At: 18/06/2014 15:30 - (4257 Reads)
Informații de interes public

Comisia de Relaţii Internaţionale şi Interne vă informează despre subiectele discutate în şedinţa Senatului Universităţii din Oradea de luni, 16 iunie 2014.

O agendă diversă în dezbaterea Senatului universitar

Reunit în şedinţă ordinară, Senatul Universităţii din Oradea a dezbătut luni (16 iunie 2014) o problematică diversă, de la actualizarea Metodologiei privind admiterea şi şcolarizarea cetăţenilor străini, a Procedurii de modificare a locului de muncă al cadrelor didactice în universitate, la aprobarea unor planuri de învăţământ, a organigramelor unor structuri, a unor propuneri privind drepturi de personal (salarii diferenţiate, promovarea personalului didactic auxiliar şi nedidactic, prelungirea perioadei de exercitare a funcţiilor de conducere cu caracter temporar). Agenda şedinţei a inclus, totodată, analiza fundamentării taxelor, aprobarea unor protocoale pentru susţinerea examenelor de finalizare a studiilor, actualizarea procedurii privind elaborarea planurilor de învăţământ etc. În grupajul alăturat, vă prezentăm câteva dintre informaţiile de interes mai larg.

Oradea Summer University - concluzii după conferinţa de presă

Published At: 17/06/2014 15:00 - (4689 Reads)
Informații de interes public

Oradea Summer University, proiect educaţional aflat în acest an la cea de-a doua ediţie este parte a programului naţional Universităţi de Vară pentru Elevi (UVE) sub egida Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) şi a Consiliului Naţional al Elevilor (CNE). De altfel, acest proiect a câştigat premiul I la Secţiunea Educaţie, Învăţământ, Cercetare din cadrul Galei Societăţii Civile, desfăşurată pe 10 iunie a.c. la Bucureşti.

Conferință de presă - Oradea Summer University

Published At: 13/06/2014 16:25 - (4769 Reads)
Informații de interes public

Asociația „Gheorghe Șincai” a Studenților în Istorie, Asociația Studenților Farmaciști din Oradea și Asociația Studenților Stomatologi din Oradea vă invită luni, 16 iunie 2014, de la ora 11, la conferința de presă organizată pentru a comunica scopul, așteptările și particularitățile de anul acesta ale Oradea Summer University. De asemenea dorim să prezentăm succint activitățile propuse din cadrul evenimentului.

Studenți nefilologi premianți la concursul "Mot à monde"

Published At: 05/06/2014 11:48 - (10469 Reads)
Evenimente desfasurate

Facultatea de Științe Economice din Oradea, prin Departamentul de Afaceri Internaționale, este singura facultate de nefilologi din țară care participă neîntrerupt, de 5 ani, la Concursul național de traducere din limba franceză Mot à monde organizat de Ambasada Franței la București și de Agenția Universitară a Francofoniei. Juriul a avut în acest an o sarcină dificilă, deoarece a evaluat lucrările a aproape 50 de studenți orădeni la științe economice și la drept, coordonați în timpul anilor universitari de profesorii de limbi străine pentru afaceri de la Departamentul de Afaceri Internaționale; nefilologii au avut astfel o prezență notabilă la nivel național.

Dublă lansare de carte a istoricilor

Published At: 05/06/2014 10:17 - (5391 Reads)
Evenimente desfasurate

Universitatea din Oradea, Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, Departamentul de Istorie, Universitatea de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Istorie şi Filozofie, Academia Română - Centrul de Studii interdisciplinare Oradea-Chişinău, Universitatea din Padova, Departamentul de Romanistică. Joi, 3 iunie 2014, de la ora 17, la Departamentul de Romanistică al Universităţii din Padova, a avut loc lansarea volumelor Statutul istoriei şi al istoricilor în contemporaneitate, coordonatori Gabriel Moisa, Sorin Şipoş, Igor Şarov, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2013 şi Seminatores in artium liberalium agro. Studia in honorem et memoriam Barbu Ştefănescu, coordonatori Aurel Chiriac, Sorin Şipoş, Academia Română - Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2014.

Studentul anului 2014

Published At: 03/06/2014 13:18 - (6900 Reads)
Evenimente desfasurate

Cu ocazia proiectului naţional „Studentul Anului”, ediţia 2014 (luna mai), desfăşurat şi organizat la Bucureşti de către Organizaţia non-guvernamentală „Voluntari pentru Idei şi Proiecte”, a participat o studentă de la programul de studii Arhitectură, Facultatea de Construcţii şi Arhitectură, Universitatea din Oradea, pe nume ZSAK IVETT GRETA, anul VI de studii, la care a câştigat locul I, recompensat cu 1.500 de euro.

Sesiune de Comunicări Științifice la Facultatea de Arte

Published At: 02/06/2014 14:01 - (3733 Reads)
Evenimente desfasurate

În cadrul celei de-a XXV-a ediţii a manifestării Săptămânii Ştiinţifice a Universităţii din Oradea, Facultatea de Arte a organizat între 29 - 30 mai 2014, sesiunea de comunicări ştiinţifice cu participare naţională, ediţia a VIII-a "Orizonturi ale artei între creaţie şi reprezentare".

Debut înălţător al Cameratei MilleFiori

Published At: 02/06/2014 13:05 - (3573 Reads)
Evenimente desfasurate

În zilele de Miercuri 28 Mai la Biserica Baratok respectiv Joi 29 Mai la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” (Olosig), în cadrul celei de-a doua ediţii a Festivalului Internaţional de Muzică Sacră „Vox Domini” dar şi a primei ediţii a Festivalului Artelor Studenţeşti „Vivat Academia” a Universităţii, orădenii au avut ocazia să asiste la două concerte vocal-simfonice extraordinare, fiind prezentată monumentala creaţie „Stabat Mater” de G.B. Pergolesi.

Simulare ONU

Published At: 02/06/2014 12:48 - (6066 Reads)
Evenimente desfasurate

Simularea procedurilor de lucru ale Consiliului de Securitate al ONU s-a organizat joi, 29 mai 2014 în sala de conferințe a Bibliotecii Universității din Oradea. Aflată la cea de-a 5-a ediție, evenimentul și-a propus să reunească studenți din cadrul specializării de Relații internaționale și studii europene ca reprezentanți ai statelor membre ale Consiliului de Securitate ONU în jurul unei teme de dialog și negociere. Titlul simulării, “Conflictul din Ucraina. Amenințare la securitatea Europei”, a fost ales pentru a încuraja studiul și dezbaterea unei teme de actualitate din domeniul relațiilor internaţionale.

Premiul I al concursului Mot à Monde, faza pe ţară

Published At: 02/06/2014 11:41 - (3850 Reads)
Evenimente desfasurate

Diana Eliza Moţiu, studentă în anul II la masteratul „Tipuri de modernitate în spaţiul anglofon şi francofon (TMSAF), Facultatea de Litere”, a câştigat pentru a doua oară premiul I al concursului Mot à Monde, faza pe ţară, iniţiat de Institutul Francez din Cluj-Napoca şi aflat la cea de-a 8-a ediţie, competiţie la care participă anual numeroase universităţi din ţară şi de peste Prut. Acesta s-a desfăşurat joi, 29 mai 2014, la Cluj-Napoca. Studenta, câştigătoarea fazei locale a concursului de traduceri dintr-un autor francofon, şi-a ridicat premiul în cadrul unei ceremonii la care a participat şi autorul cărţii “Made in Mauritius” din care s-a tradus, Amal Sewtohul, din Insula Mauritius.

Conferinţa "Seminars in Anglophone Studies (3rd Edition)" la Facultatea de Litere

Published At: 02/06/2014 09:43 - (7090 Reads)
Evenimente desfasurate

Vineri 30 mai 2014, de la ora 9:30, în cadrul Facultăţii de Litere, a avut loc deschiderea oficială a celei de-a treia ediţii a evenimentului ştiinţific “Seminars in Anglophone Studies”, care s-a desfăşurat pe parcursul unei singure zile, 30 mai 2014. Evenimentul a fost organizat de către Departamentul de limba şi literatura engleză din cadrul Facultăţii de Litere şi a beneficiat de o apreciabilă prezenţă naţională şi internaţională, fiind invitate cadre didactice şi cercetători, în special, de la universităţi şi licee din România, Turcia, Polonia şi Statele Unite ale Americii.

First PageFast PrevPage: 151/177Fast NextLast Page
1133149150151152153169177
Website-ul oficial de comunicare al Universitatii din Oradea

Online pe website

72 online users