„Scopul acestei manifestări a fost acela de a stimula studenții să-și coreleze cunoștințele teoretice și practice din domeniul ingineriei cu abilitățile de cercetare, având ca rezultat o serie de lucrări științifice care pun în evidență eforturile creative și intelectuale ale acestora. Simpozionul a creat cadrul adecvat pentru prezentarea și dezbaterea rezultatelor științifice și tehnice obținute de studenți pe parcursul pregătirii profesionale”, precizează organizatorii. Manifestarea a constituit un bun prilej pentru studenți de a schimba păreri, opinii, cunoștințe, dar și de a lega prietenii și de a deschide perspectiva unor colaborări viitoare.
Au fost prezentate 52 de lucrări științifice, grupate în patru secțiuni: Sisteme electroenergetice de transport și distribuție. Sisteme electroenergetice performante. Fiabilitate, Resurse regenerabile de energie. Tehnologii energetice sustenabile. Eficiență energetică, Ingineria și protecția mediului. ecologie și Informatică aplicată.
SERMSTudO 2024 s-a bucurat de prezența studenților din șapte centre universitare: Timișoara, Brașov, Târgu Mureș, Petroșani, Ploiești, Târgu Jiu și Oradea, însoțiți de cadrele didactice coordonatoare. Un juriu, format din cadre didactice universitare, a premiat cele mai originale și valoroase lucrări.
Pe lângă partea științifică, cei prezenți au mai participat la activități recreative și de agrement, activități care au completat în mod plăcut agenda simpozionului.
La reușita manifestării au contribuit esențial cadrele didactice din Departamentul de Inginerie Energetică, precum și studenții din comitetul de organizare al SERMSTUDO 2024: Băiașu Florin, Beleneși Casian, Butari Robert, Cristea Cătălin, Cristea Alina, Dombi Silvester, Filip Sorin, Pali Dorina, Ruxăndoiu Darius.
Biroul Comunicare