Evenimentul a fost moderat de prof. univ. dr. Dan Octavian CEPRAGA, Departamentul de Romanistică, Universitatea din Padova.
Au luat cuvântul: prof. univ. dr. Ion ZAINEA, Directorul Şcolii Doctorale în Istorie, Universitatea din Oradea, prof. univ. dr. Sorin ŞIPOŞ, Prorector pentru managementul cercetării şi relaţii internaţionale al Universităţii din Oradea, conf. univ. dr. Gabriel MOISA, prodecan al FIRISPSC, Universitatea din Oradea şi prof. univ. dr. Florica ŞTEFĂNESCU, Universităţii din Oradea.
Prima intervenţie a aparţinut domnului profesor Ion ZAINEA. Acesta a făcut o prezentare a coordonatorilor primului volum, evidenţiind parcursul profesional şi ştiinţific al acestora şi contribuţia lor la deschiderea unor noi direcţii de cercetare în istoriografia românească, respectiv în cea din Republica Moldova. De asemenea, a subliniat importanţa acestui volum care pune în dezbatere probleme legate de istorie şi de istorici în epoca contemporană. Lucrarea este structurată pe şase secţiuni (Evaluări şi reevaluări istoriografice, Direcţii noi de cercetare, Istorie şi politică, Cercetări biografice, Recitind documentele, Istoria în şcoală) care cuprind comunicările ştiinţifice prezentate la conferinţa cu acelaşi titlu desfăşurată la Oradea în luna octombrie a anului trecut. Contribuţiile participanţilor au încercat să analizeze surse documentare noi, propunându-se, în acelaşi timp, interpretări noi ale surselor cunoscute sau a unora inedite, noi ipoteze şi concluzii care scot în evidenţă mecanismele şi limitele statului de a controla, a modela sau remodela istoria naţională şi cea universală. S-a încercat, de asemenea, delimitarea punctului de contact dintre istoriografie, memoria colectivă şi politică, precum şi analiza unor documente fundamentale pentru istoria istoriografiei. O secţiune importantă din volum este consacrată statutului istoriei în societate şi a studierii istoriei în şcoală, dar şi a evaluării şi reevaluării surselor documentare. Volumul abordează şi investigarea istoriografiei din perioada comunistă şi impactul scrisului istoric asupra epocii contemporane schiţându-se şi câteva direcţii de investigare a trecutului din România în perioada post comunistă. Printr-o serie de studii de foarte bună calitate volumul urmăreşte să evidenţieze necesitatea unui demers comun al istoricilor pentru consolidarea statutului disciplinei Istorie în şcoală, de a deschide calea pentru teme de cercetare noi şi către abordări interdisciplinare.
În intervenţiile lor, prof. univ. dr. Dan CEPRAGA şi prof. univ. dr. Sorin ŞIPOŞ au evocat, prin cuvinte calde şi emoţionante, personalitatea profesorului universitar Barbu Ştefănescu. S-a prezentat fecunda activitate ştiinţifică a distinsului universitar ca profesor, muzeograf, om de ştiinţă şi specialist al lumii rurale româneşti de la sfârşitul evului mediu şi începutul modernităţii. A fost o adevărată pledoarie pentru istorie şi a etnografie ca discipline de studiu şi de cercetare, reliefându-se strânsa colaborare academică între Universitatea din Oradea şi cea din Padova, la care a contribuit nemijlocit şi eficient profesorul orădean comemorat. În continuarea evenimentului, profesorul Sorin ŞIPOŞ a prezentat, pe scurt, volumul comemorativ, care a reuşit să strângă o serie de voci avizate în plan naţional şi nu numai din domeniul istoriei, etnografiei şi istoriei artei.
Prorectorul Sorin ŞIPOŞ împreună cu profesorul Dan CEPRAGA au vorbit despre proiectul gândit de Universitatea din Oradea, prin Departamentul de Istorie, şi Universitatea din Padova, respectiv Departamentul de Romanistică, prin care s-a realizat o fecundă colaborare ştiinţifică, cu rezultate notabile, între mediul academic orădean şi cel padovan.
Conf. univ. dr. Gabriel MOISA a prezentat succint laboratorul intern al volumului şi a vorbit despre geneza proiectului care abordează situaţia istoriei şi a istoricilor în contemporaneitate, pledând pentru o imagine cât mai completă şi mai adevărată a istoriei şi a istoricului în epoca actuală şi pentru o implicare mai vizibilă a acestuia în peisajul social.
În partea finală a manifestării, distinsa doamnă profesoară Florica Ştefănescu a adresat audienţei un emoţionant cuvânt despre profesorul Ştefănescu şi a mulţumit, în numele familiei, tuturor organizatorilor şi participanţilor la acest eveniment comemorativ.
Organizatori principali: prof. univ. dr. Sorin ŞIPOŞ, Universitatea din Oradea
prof. univ. dr. Dan Octavian CEPRAGA, Universitatea din Padova