Lucrarea a apărut în urma elaborării tezei sale de doctorat și reprezintă o reformulare stilistică a acesteia pentru forma tipărită, devenind astfel mai accesibilă publicului larg. Autorul şi-a propus ca în această carte să dezvolte și să analizeze câteva teorii frecvent vehiculate, sub diverse forme, în arta contemporană, cum ar fi cele care pendulează în jurul conceptelor de intertextualitate sau de transtextualitate. Pentru publicul nefamiliarizat cu literatura de specialitate aceste concepte sunt goale de conținut cu toate că sensul lor este determinant pentru actualitatea culturală. Acesta este motivul pentru care domnul conf.univ.dr. Teofil Ştiop a ales să dezvolte aceste teorii.
Conceptele nu îi aparţin. Le-a preluat din sfera criticii literare și le-a aplicat registrului imaginii. Astfel, a pornit de la puterea exemplelor oferite de mai multe povestiri, extrem de sugestive, reperate în istoria imaginii. În acest sens, iconografia dantescă este una dintre ele, aceea pe care domnul Teofil Ştiop a dezvoltat-o cel mai mult în cartea sa.