Această zi a fost sărbătorită printr-un program deosebit de variat începând cu ora 12,00, când elevi ai Şcolii Gimnaziale "Oltea Doamna" au prezentat piesa de teatru "Întâlniţi-vă cu eroii preferaţi!", "Legenda ouălor de Paşti" şi expoziţia "Sărbătoarea pascală prin ochi de copil". Toate aceste momente au fost coordonate de către prof. Mirela Tanc şi bibliotecar Dana Teşedan de la Şcoala Gimnazială "Oltea Doamna" Oradea.

Profesorul de istorie al Liceului Teologic Penticostal Arad, Gabriel Sala - fost student al Universităţii din Oradea, însoţit de un grup de 20 de elevi, şi-a prezentat cărţile a căror autor este: "Romii în vâltoarea istoriei" şi "Neamul ţiganilor gabori : istorie, tradiţii, mentalităţi". Despre cărţi şi subiectul acestora a vorbit lect.univ.dr. Gheorghe Dejeu de la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane a Universităţii din Oradea şi studentele: Mădălina Trip, anul III, Asistenţă Socială şi Maria Gabriela Popuş, anul III, Relaţii Internaţionale.

Casa Corpului Didactic a Judeţului Bihor, prin bibliotecar prof. Mariana Rodica Trofin - vicepreşedinte a Filialei Bihor a Asociaţiei Bibliotecarilor din România, a continuat tradiţia "Zilei bibliotecarului" de prezentare a unei cărţi din viaţa şcolii, cărţi pe care le-a coordonat, astfel: în anul 2014 - "Biblioteca în viaţa şcolii", în anul 2015 - "Biblioteca, o oază de cultură" iar în 2016 - "Biblioteca, cartea şi lectura, primii paşi spre cultură". Casa Corpului Didactic a Judeţului Bihor a prezentat şi expoziţia "Eroul meu preferat din cărţile copilăriei" cu lucrări de Educaţie plastică ale elevilor din judeţul Bihor, participante la concursul din cadrul Proiectului educativ judeţean "Lumea magică a lecturii", derulat în anul şcolar 2015/2016, lucrări ce pot fi încă admirate în holul Bibliotecii Universităţii din Oradea.

În cadrul "Zilei bibliotecarului", ediția din 2016, s-au susțin trei prelegeri interactive pe tema cărții. Prima dezbatere "Cartea și universul Celuilalt", moderată de conf.univ.dr. Dana Sala, Facultatea de Litere, Universitatea din Oradea, a pornit de la text. Un text epistolar din jurul anului 1900 pe tema creației, o poezie de acum 50 de ani pe tema "oglindirii în tărâmul de dincolo" și un fragment dintr-un roman din 2011 pe tema "societății spectacolului".

A doua dezbatere, "Cartea muzicală", susținută de conf.univ.dr. Carmen Vasile, director Departament Muzică, Facultatea de Arte, Universitatea din Oradea, a pornit de la armonii și ritmuri pentru a ajunge la textul cărții de muzică.

A treia dezbatere, "Imagine şi transtextualitate", susținută de lect.univ.dr. Teofil Stiop, director Departament Arte Vizuale, Facultatea de Arte, Universitatea din Oradea, a pornit de la elemente de transtextualitate, de la critica textului, pentru a ajunge la imagine.

Toate prelegerile s-au raportat la actul lecturii și la infinitele sale deschideri. Există un mod de a citi literatura, există un mod de "a citi" secvența muzicală și ansamblul din care face parte și există un mod de "a citi" în artele vizuale. Discuția a pornit de la două teme de reflecție subiacente: cum putem transforma lumea în jurul nostru, de ce ne regăsim în cărți. Lumea poate fi transformată doar pornind dinăuntru spre în afară. Cărțile ne pot spune mai multe despre noi înșine, mai mult decât știm noi, întrucât creatorii aduc la lumină acea sferă pe care conștiința n-o poate atinge, cum zicea Rilke: "Trebuie să laşi să se desăvârşească orice impresie, orice sâmbure de sentiment, în sinea ta, în întuneric, în necuvânt, în inconştient, asta, doar asta înseamnă a trăi ca artist: în înţelegere şi creaţie." Discuția a continuat, muzica din alte epoci aducând cele mai armonioase argumente spre o carte a lumii, o carte total deschisă ritmurilor și ceremoniilor vieții. Partea dedicată imaginii a revenit la tema creației, la originalitate și la structurările ei tainice de prototip în contrast cu formele transtextuale ale imitației.

Pentru participanți, fiecare dezbatere a fost o deschidere a unei alte porți despre care n-ar fi bănuit că există în acest univers al cărții. Dincolo de poartă, un drum spre centrul ființei.

Secția de franceză a Facultății de Litere, Universitatea din Oradea, a pus în scenă un spectacol emoționant, intitulat "Leçons", după un scenariu propriu, sub coordonarea conf.univ.dr. Floarea Mateoc, Facultatea de Litere, Universitatea din Oradea. Ironia tulburătoare asupra comediei existenței, melanjul de grav și comic, adus de poemele lui Jacques Prévert, integrate în scenariu, au fost jucate de studenți cu o neobosită dăruire și inventivitate. Alte momente de poezie franceză și francofonă au punctat ritmul alert al spectacolului, iar la momentul dansului din final actorii au fost aplaudați la scenă deschisă, chiar în centrul Sălii de conferințe a Bibliotecii Universității din Oradea, unde și-au improvizat clasa. Unii dintre studenți au avut roluri de elevi, cel mai celebru dintre roluri fiind personajul elevului Hamlet, alții au intrat în piesă în rolul de elevi cu numele propriu. Câțiva studenți au avut roluri de profesori, spre hazul asistenței, iar o studentă a interpretat-o life pe Celine Dion și a impresionat asistența cu vocea ei de aur. Tot un student a asigurat și regia tehnică a spectacolului. Studenții care au susţinut acest spectacol au fost: Bulzan Nicoleta, anul III, Șorlei Alina, anul III, Rus Ioana, anul II, Borta Sandra, anul III, Pușcaș Andreea, anul III, Bocșan Lavinia, anul I, Morcov Roman, anul III, Daiana Tahîș, anul II, Porge Melisa, anul II, Bucur Bogdan, anul II, Manea Amalia, anul III, Târnăveanu Luana, anul II, Bonțea Ionuț, anul III, Jurcuțiu Cristina, anul II şi Ionuț Sava, anul III.

Şi de la lectură şi teatru, la muzică…           

O parte din programul muzical a fost susţinut de către fiz.dr. Mircea-Petru Ursu de la Universitatea din Oradea care ne-a încântat cu trei momente muzicale: Medalion Abba, Medalion Queen şi muzică uşoară românească, dar care a prezentat şi lucrarea ştiinţifică "Aplicaţii ale tehnologiilor neconvenționale în modelismul feroviar", autori fiz.dr. Mircea-Petru Ursu şi conf.dr.ing. Traian Buidoş.

"File de… muzică" a fost concertul susţinut de către talentaţii studenţi: Janosy Anna - clarinet, Kovacs Annamaria - clarinet, Gabor Melinda - clarinet, Korodi Erik - clarinet, Lukacs Zsolt - clarient, Antal Zsuzsanna - soprană, Varady Henrietta - pian. Repertoriul de virtuozitate a fost interpretat cu măiestrie agogică şi trăire scenică de excepţie de către studenţii programelor de studiu: Interpretare muzicală - Instrumente şi Interpretare muzicală - Canto din cadrul Depatamentului Muzică, Facultatea de Arte, Universitatea din Oradea.

O surpriză a venit din partea Ioanei Paula Mateş, studentă master, Facultatea de Litere care, însoţită de un grup de copii ai clasei pregătitoare de la Şcoala "Winnie Academy", îmbrăcaţi în costume populare, ne-au prezentat un program de cântece în limba engleză şi un cântecel în limba română dedicat mamei. Dacă la ediţiile precedente ale "Zilei bibliotecarului" Ioana Paula Mateş ne-a încântat ca solist, la această ediţie a fost solist pentru momentul folk "Limba noastră" şi profesor îndrumător pentru micii artişti. 

De la Asociația Culturală Noua Acropolă, Andreea Neacşu - responsabil Filiala Oradea a susţinut prelegerile filosofice "Despre aventura vieţii" şi "Despre sensul istoriei", participând astfel pentru a doua oară la eveminentele organizate de "Ziua bibliotecarului" la Biblioteca Universităţii din Oradea.

Bibliotecara Brînduşa Doca, preşedintele Filialei Bihor a Asociaţiei Bibliotecarilor din România a iniţiat odată cu începutul anului universitar 2015/2016, concursul "Pasiunea mea este cititul" cu acordarea, în fiecare lună, unui student pasionat de lectură, de diplome şi cărţi provenite din fondul de donaţii selectate al Bibliotecii Universităţii din Oradea.

Cu prilejul "Zilei bibliotecarului" au fost premiaţi astfel cei mai pasionaţi studenţi-cititori pe luna aprilie: Ionuţ Daniel Bonţea, studii licenţă, Facultatea de Litere, Cristina Emanuela Ciupe, studii master, Facultatea de Litere, Cosmin Ionuţ Patca, studii doctorat, Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, Leonard Emil Pop, studii licenţă, Facultatea de Teologie Ortodoxă "Episcop Dr. Vasile Coman" dar şi bibliotecara Brînduşa Doca pentru iniţiativa acestui concurs.

Un moment deosebit al acestei zile a fost "Ora de poezie" în cadrul căreia au recitat din poeţii bihoreni studenţii: Suzana Cristina Balla, Facultatea de Litere, Universitatea din Oradea, Adelina Bobu, Facultatea de Litere, Universitatea din Oradea, Dora Puşcaş, Facultatea de Litere, Universitatea din Oradea, Dora Hanga, Facultatea de Litere, Universitatea de Vest din Timişoara, Gabriel Kramer, Facultatea de Litere, Universitatea din Oradea.

Pentru a ne arăta consideraţia pentru opera acestor poeţi a fost organizată şi expoziţia "Cărţile poeţilor bihoreni în rafturile bibliotecii".

Ne-au încântat apoi, recitând din creaţiile proprii: Brînduşa Doca, Mircea-Petru Ursu şi Tamas Mihok iar studenţii Facultăţii de Litere: Andreea Puşcaş şi Cătălin Vlăduţ cu melodii în cadrul momentului "Oldies but goldies".

Invitaţi speciali la acest eveniment: Alexandru Sfârlea, Miki Vieru, Alexandrina Chelu şi Florian Chelu Madeva, Elena Boldor, Theofil Guşat.

"Ziua bibliotecarului" ne-a prilejuit organizarea expoziţiei "Cartea de patrimoniu la Biblioteca Universităţii din Oradea". Biblioteca Universităţii din Oradea are un important Fond de patrimoniu, un volum deosebit din acest fond fiind un incunabul, partea a treia a Bibliei de Nicolaus Lyranus, apărută în anul 1498 şi publicată la Basel, în şase părţi, de către Johann Froben şi Johann Petri. Expoziţia a fost organizată de către Daniela Bar, şef Birou Achiziţie-Prelucrare, Biblioteca Universităţii din Oradea.

Prezentată în cadrul activităţilor organizate cu ocazia "Zilei bibliotecarului", expoziţia "Basme altfel" a fost rezultatul colaborării dintre Facultatea de Arte a Universităţii din Oradea cu Liceul de Arte Oradea. În "Săptămâna altfel" elevii clasei a II-a a Liceului de Arte Oradea au fost invitaţi în atelierele Facultăţii de Arte pentru a transpune în imagini povestea "Punguţa cu doi bani". Tehnicile propuse de către coordonatori, colajul textil şi ansamblarea unui obiect, punguţa, le-au prilejuit copiilor apropierea de practici legate de tehnicile şi materialele textile. Cordonatorii proiectului au fost prof. învăţător Biro Eva Monica şi lect.univ.dr. Mihaela Tătulescu.

Cu prilejul "Zilei Bibliotecarului", ca în fiecare an, cititorii externi au beneficiat de gratuitate pentru înscrierea la Biblioteca Universităţii din Oradea.

 

Au consemnat,

            Șef Serviciu Biblioteca Universităţii din Oradea - Florica UJOC

            Conf.univ.dr. Dana SALA, Facultatea de Litere

            Conf.univ.dr. Carmen VASILE, director Departament Muzică, Facultatea de Arte


Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image