Carta Universității din Oradea a inițiat precizarea locului Senatului în structura conducerii universitare și raporturilor acestuia cu celelalte organisme funcționale ale Universității, precizare care pune accent pe schimbarea democratică a procesului conducerii. Esența acestei schimbări privește natura conducerii universitare: împărțirea conducerii în Decizională (Senat) și Executivă (Conducerea Administrativă) și asigurarea concordiei între cele două structuri autonome funcțional. Doamnelor si domnilor, avem o Cartă legală, care respectă litera şi spiritul Legii 1/2011 şi care separarea legistaltivul de executiv. Derogarea de la acest spirit constituie o reîntoarcere păguboasă la alte viziuni și o desincronizare față de direcția și ritmul consensual contemporan. Procesul este în desfășurare și va fi și misiunea viitorului Senat să continue acest efort.

Senatul Universităţii din Oradea s-a constituit în urma alegerilor academice din 8 februarie 2012 şi a validării rezultatelor acestora în şedinţa din 10 februarie 2012. Funcţionarea forului legislativ s-a desfăşurat prin şedinţe în plen şi s-a bazat pe activitățile: comisiilor de specialitate, Biroului Permanent al Senatului, preşedintelui, cancelarului, preşedintelui grupului studenţilor din Senat şi a vicepreşedintelui acestui grup.

În iunie 2012, după numirea prorectorilor, am solicitat rectorului să stabilească o primă întâlnire între conducerea executivă şi conducerea Senatului, întâlnire în cadrul căreia am solicitat constituirea consiliilor de specialitate ale Consiliului de Administraţie care să conlucreze cu cele 9 comisii ale Senatului şi s-a convenit asupra protocolului de colaborare între structurile executivă şi legislativă.

Biroul Permanent al Senatului a elaborat în iulie 2012, în temeiul prevederilor art. 211 coroborat cu art. 213 din Legea Educaţiei Naţionale, Contractul de management instituţional încheiat între Senatul universitar şi rector. După aprobarea Contractului de management, în şedinţa din 19.07.2012, contractul a fost semnat de Rector şi de către preşedinte, în numele Senatului.

În iulie 2012, conducerea Senatului a solicitat Preşedintelui Consiliului de Administraţie constituirea bugetului Senatului, ca anexă la bugetul Universităţii, în vederea asigurării independenţei financiare faţă de structurile pe care trebuie să le controleze. Cheltuielileau fost minimale si s-au efectuat pentru deplasări la şedinţele organizate de Conducerile Senatelor unor universităţi din ţară şi pentru materiale de birotică necesare biroului preşedintelui Senatului. Nu au fost achiziţionate alte bunuri.

În luna mai 2013, Universitatea din Oradea a fost evaluată de către European University Association (EUA). Deoarece unele recomandări privind funcţionarea managementului Universităţii din Oradea nu corespundeau prevederilor din legislația română, în special cele referitoare la atribuțiile forului legislativ, conducerea Senatului a transmis în scris ofiţerului administrativ Alicja Bochajczuk precizări, în baza legislaţiei în vigoare, referitoare la erorile din raportul EUA.

De asemenea, pe perioada mandatului, împreună cu Consiliul de Administrație, au fost organizate manifestări de acordare a titlurilor academice cadrelor didactice care s-au remarcat prin activitate, manifestări dedicate celor care și-au încheiat activitatea profesională, precum și de comemorare a personalităților marcante ale universității. În 03.10.2012 Senatul universitar a organizat momentul „In memoriam Rector Teodor Maghiar”, la care au fost invitaţi fiii acestuia, Adrian şi Teodor Traian, precum şi rectorii din perioada 2004-2016.

În vederea creșterii vizibilității externe, Senatul a încercat să joace un rol activ pe plan național şi a militat pentru stabilirea unui cadru de funcționare unitar la nivel național a senatelor universitare. Cu scopul schimbului de opinii, conducerea Senatului Universităţii din Oradea a participat la întâlniri cu conducerile Senatelor unor universităţi din ţară: Universitatea „Politehnica” din Bucureşti, Universitatea Emanuel din Oradea, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureş, Universitatea Ştefan cel Mare Suceava, Universitatea „Transilvania” din Braşov, Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Universitatea de Vest Timişoara etc.

Deoarece construcţia noului Senat universitar, în baza Legii Educaţiei Naţionale, nu a beneficiat de suficiente reglementări privind statutul acestei structuri, Conducerea Senatului Universităţii din Oradea a organizat, în 15 mai 2013, la Oradea, o întâlnire a reprezentanţilor senatelor de la nouă universităţi din ţară, având ca document final o Minută privind direcţiile de urmat în dezvoltarea structurii.

Am invitat pentru a conferenţia în faţa Senatului universitar personalităţi ale vieţii publice sau din învăţământul superior, dintre care îi amintim pe doamna ministru Ecaterina Andronescu, pe Preşedintele Senatului Universităţii din Piteşti, Nicolae Brinzea si pe Preşedintele Senatului Universităţii Emanuel, Paul Negruţ.

În concluzie, echipa actualului Senat a construit şi a făcut funcţională instituţia Senatului universitar, în baza Legii 1/2011. Încercăm satisfacţia că Senatul universitar este astăzi o structură activă, eficientă şi transparentă, în măsură să asigure accesul la procesul decizional al celor aleşi direct de către comunitatea academică şi studenţi. Îmi este deosebit de plăcut să remarc profesionalismul şi spiritul de echipă probate în activitatea comisiilor de specialitate ale legislativului universitar, capacitatea acestora de a coagula initiative şi energii, implicarea celor mai mulţi dintre membrii senatori cadre didactice şi studenţi, deopotrivă. Trebuie să remarc implicarea activă a studenţilor senatori ori de câte ori pe ordinea de zi au fost subiecte precum taxe de studii, procesul de învăţământ, burse, servicii sociale, cămine studenţeşti etc.

Invităm noua echipă de senatori să comunice neîncetat în mediul academic, ca şi în alte medii de proximitate, cât de important este rolul Senatului în asigurarea democraţiei universitare.

În final, dar nu în ultimul rând, doresc să mulţumesc reprezentanţilor mass-mediei locale pentru obiectivitatea cu care au prezentat, în decursul celor 4 ani, activitatea Senatului universitar.

Stimaţi colegi, sunt mândru pentru că a am avut ocazia să muncesc alături de voi în această echipă Senatul universitar. Vă mulţumesc! Concordia res crescunt.

 

18.01.2016, Oradea                                                     Preşedintele Senatului universitar

                                                                                          Prof.univ.dr. Sorin Curilă