La manifestare au fost prezenţi profesori şi studenţi ai Universităţii din Padova, precum şi istoricii orădeni Sorin Şipoş, Gabriel Moisa şi Florin Sfrengeu. Despre volum au vorbit prof.univ.dr. Roberto Scagno și prof.univ.dr. Dan Octavian Cepraga de la Universitatea din Padova

Lansarea volumului a prilejuit discuţii interesante circumscrise temei volumului accentul fiind pus pe aspecte legate de tematica frontierei, a conceptelor de periferie și centru, a imaginii celuilalt şi a utilizării istoriei de către politic în interesul propriu. Marea problemă asumată de proiectele europene era identificarea şi asumarea valorilor şi tradiţiilor comune care definesc Europa. În consecinţă, interogaţiile gânditorilor europeni privind conceptul de Europă şi maniera de percepţie a frontierei sale răsăritene au fost numeroase. Ce este Europa? Care este frontiera răsăriteană a Europei? Există o suprapunere între frontierele geografice, politice, culturale şi religioase ale Europei? Şi, la fel de important, care este raportul dintre centru şi periferie, unde se termină centrul şi unde începe periferia și ce fenomene se produc la periferiile a două centre. Nu în ultimul rând, în aceste ecuaţii trebuie să introducem un nou concept anume imaginea, adică maniera, modalitatea în care sunt văzute, percepute de către contemporani Europa, frontiera, centrul şi periferia.

Credem că această perspectivă critică poate oferi interesante deschideri interpretative pentru analiza conceptului de Europă, a conceptului de frontieră, a imaginii „celuilalt“, a străinului, a raportului dintre centru și periferie care sunt și capitole ale volumul de față.