Festivitatea de deschidere a fost oficiată de conducerea instituţiei, rectorul prof.univ.dr.  Constantin Bungău dorind mult succes tuturor participanților: „Săptămâna Științifică este o tradiție de mai bine de un sfert de veac și care încununează manifestările științifice coordonate de facultățile universității”.

Preşedintele Senatului Universitar, prof.univ.dr. Sorin Curilă a dorit sa sublinieze importanţa cercetării ştiinţifice în mediul academic: „educația și cercetarea sunt mijloace prin care astăzi construim un anumit tip de societate, o societate a cunoașterii care să aducă dezvoltare durabilă”.

La ceremonia de deschidere ni s-au alăturat şi şefii administraţiei publice locale, care au felicitat Universitatea din Oradea pentru realizările ştiinţifice asigurându-ne totodată de sprijinul lor necontenit.

Invitatul de onoare al manifestării a fost academicianul prof.univ.dr. Emil Burzo, preşedintele Filialei Cluj Napoca a Academiei Române. Domnia sa a dorit prin cuvântul său să scoată în evidenţă progresele pe care Universitatea din Oradea le-a realizat în domeniul cercetării, deşi este o considerată o instituţie de învăţământ superior tânără.

Prof.univ.dr. Eugen Macocian, prorectorul responsabil cu managementul cercetării ştiinţifice şi relaţii internaţionale a încheiat discursurile deschiderii Săptămânii Ştiinţifice cu o prelegere despre activitatea de cercetare a instituției din ultimii cinci ani.

Festivitatea s-a încheiat cu decernarea a 30 de diplome, 5 pentru cadre didactice şi 25 pentru studenţi, pe care conducerea Universităţii din Oradea a decis să le acorde în semn de apreciere pentru performanţele obţinute în activitatea de cercetare ştiinţifică.