Conducerea instituţiei, prezentă la deschidere, a mulţumit tuturor participanţilor pentru susţinerea şi încrederea acordată Universităţii din Oradea pentru organizarea concursului, urând totodată mult succes tuturor concurenţilor. 

Competiţia propriu-zisă va avea loc  vineri, 24 aprilie 2015, între orele 8 şi 12 în Sala de Conferinţe a Bibliotecii universitare. La concurs şi-au anunţat participarea echipe de studenţi din 12 centre universitare, iar pentru sesiunea de dezbateri tehnice întreprinzători de profil din România, Ungaria, Austria, Germania şi Slovacia. Concurenţii vor avea sarcina de a elabora un proiect pe baza unei tematici stabilite de către un comitet tehnic format din reprezentanţi ai angajatorilor din domeniul de profil.  Prezentările studenţilor vor fi evaluate de către acelaşi comitet. 

Ceremonia de premiere este programată pentru vineri, începând cu ora 18.30, în Aula Magna. Toţi studenţii vor primi diplome de participare iar cele mai bune participări vor fi recompensate cu premii şi certificate de excelenţă. 

Concursul profesional studenţesc TIE 2015 este organizat anual, în diferite universităţi care pregătesc absolvenţi în domeniul Ingineriei Electronice şi Telecomunicaţii. Ediţia din acest an are ca motto „A WAY to turn your HOBBY into a PROFESSION (O cale de a-ţi transforma hobbyul într-o profesie)”. 

TIE 2015 este susţinut de Primăria Municipiului Oradea prin intermediul managerului general al Parcului Industrial Oradea, Delia Ungur, de sponsorii Celestica Oradea (sponsor principal), Connect Group România, Plexus Oradea precum şi de diverse companii de profil din România. 

Detalii despre concursul internaţional se pot găsi accesând link-ul http://www.tie.ro/2015/tie-2015-brochure/.

 

Biroul de Comunicare