Născut în localitatea Șard din județul Alba la 26 noiembrie 1939, format la școala geografică universitară clujeană, profesorul Gheorghe Măhăra a devenit orădean după doi ani petrecuți ca preparator universitar (1963-1965) la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Orașul de pe Crișul Repede l-a consacrat ca profesor deoarece ajuns la Oradea a ocupat funcțiile de asistent (1965-1967) și lector universitar (1967-1980) la Institutul Pedagogic de 3 Ani, apoi ca profesor în învățământul preuniversitar la Liceul Industrial nr.2 (1980-1989), iar din 1991 până în prezent a predat la Universitatea din Oradea parcurgând toate treptele ierarhice: conferențiar (1991-1993), profesor (1993-2006, când a fost pensionat), apoi profesor asociat (2006-prezent). În 1974 la doar 35 de ani a devenit doctor în Geografie cu teza Câmpia  Crișurilor – Studiu fizico-geografic cu privire specială asupra climei realizată sub conducerea renumitului profesor Grigore Posea și susținută la Universitatea din București.

Profesorul Gheorghe Măhăra a fost foarte iubit datorită felului lui de a fi: calm, sobru, elegant, echilibrat, concis, punctual, impunător, dar mai ales corect, încât generații întregi îi spuneau admirativ Lordul, dar și datorită profesionalismului cu care preda cursurile studenții fiind captivați, fascinați și chiar electrizați prin faptul că îi făcea să trăiască problemele predate, atât prin antrenarea gândirii lor, cât și prin observațiile, descrierile, experiențele și cercetările personale făcute în diverse areale ale țării sau de pe alte continente.

Rar se întâmplă în viață să vezi un profesor tot timpul calm, chiar dacă era în mijlocul problemelor atât prin activitatea didactică epuizantă (unde punea mult suflet, fapt ce i-a șubrezit sănătatea) desfășurată în cele 10 cursuri predate de-a lungul a peste 50 de ani, cele mai importante, care l-au impus ca personalitate de seamă a geografiei românești, fiind Geografia continentelor, Meteorologie-Climatologie și Geografia turismului, cât și prin cea științifică evidențiată de cele 11 cărți publicate în calitate de autor unic sau coautor, 13 hărți, 100 articole științifice, de participările la 50 conferințe și simpozioane, dintre care 10 în stăinătate, de activitatea de cercetare (membru sau director în 16 contracte de cercetare științifică) și administrativă, unde a ocupat numeroase funcții: șef al Catedrei de Istorie-Geografie-Științe Sociale (1990-1992), decan al Facultății de Științe Economice și  Juridice (1992-1995), membru al Senatului Universității din Oradea (2000-2006), președinte al Societății Oamenilor de Știință din Bihor (din 1997), director al Centrului de Studii și Analize Teritoriale (2003-2012), membru în Biroul și Consiliul Național al Societății de Geografie din România (1990-1998), președinte al Societății Române de Geografie - filiala Bihor (1983-2003), membru al Asociației Internaționale de Climatologie, membru al Consiliului Național al Asociației Române de Climatologie etc.

Această activitate intensă i-a adus recunoașterea profesională națională și internațională probată de zecile de titluri, diplome și medalii, profesorul Gheorghe Măhăra devenind un simbol al geografiei universitare orădene, dar și un pilon de bază al universității orădene care s-a implicat și s-a impus în decursul celor peste 50 de ani de activitate atât la înființarea și funcționarea școlii geografice universitare orădene, cât și la reînființarea și dezvoltarea ei după 1990.

Nu s-a plâns niciodată de greutatea sau dificultatea muncii, din contră i-a plăcut munca și lucra cu bucurie atât intelectual, cât și fizic, chiar dacă de la o vreme munca susținută îl obosea mai repede și doar dragostea soției, a doamnei profesor Nadia Măhăra, care prin vorba ei caldă, calmă și blajină îl mai putea tempera pe moment. A regretat doar că nu mai poate munci ca în tinerețe și nu mai poate scrie tot ce si-a propus.

Acesta a fost în foarte puține cuvinte, insuficiente pentru a reda personalitatea, prestigiul și caracterul  profesorului Gheorghe Măhăra așa cum l-au cunoscut studenții, profesorii, colegii, apropiații: un om bun, simplu, corect, cinstit, respectuos, echilibrat care și-a iubit țara, neamul, locul de mncă, profesia, dar și familia știind permanent să le îmbine și să le întrețină cu multă dragoste.

Plecarea neașteptată a Profesorului dintre noi ne-a lăsat un gol imens în suflete, ne vine greu să acceptăm că nu-l vom mai vedea un timp, dar așa cum spunea profesorul universitar ieșean Liviu Apostol, care l-a avut și el ca model profesional și de viață, oamenii buni pleacă!

A fost un om bun, un om luminos care a luminat zeci de generații de studenți și elevi în memoria cărora va trăi veșnic, iar plecarea lui dintre noi în Duminica Floriilor ne dă nădejdea că prin Cruce va ajunge acolo unde suntem toți chemați, la LUMINA VEȘNICĂ!

Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar noi să-l pomenim întotdeauna cu bucurie!