Evenimentul a fost deschis de prof.univ.dr. Marcel Roșca, prorector responsabil cu managementul academic și prof.univ.dr. Sorin Curilă, președintele Senatului universitar. Prezentarea invitatului, Marinela Vasilica Ardelean, precum și a cărții a fost făcută de președintele ACCV Millesime, lect.univ.dr. Dorin Popa.
Marinela Vasilica Ardelean, este născută în Baia Mare iar, în urmă cu câțiva ani, devine cetățean italian. Pregătirea profesională este încununată cu două licențe (în Drept și Științe Economice), un MBA (Master in Business Administration) și numeroase specializări în Franța, Italia și China.
După o serie de recunoașteri, precum Cel Mai Bun Somelier din România, semifinalistă la concursul mondial de somelieri, Dame Chevalier de l Ordre des Coteaux de Champagne și concursuri naţionale și internaționale, profesor la Italian Chef Academy și brand manager la Foss Marai Spumanti, nu putea să se nască decât dorința și voința de a publica prima sa carte.
Evenimentul a fost un real succes, gazdele oferindu-i autoarei o Diplomă de Excelență și Trofeul Universității din Oradea.