Tot în cadrul Bibliotecii Universității din Oradea s-au desfășurat lucrările sesiunii plenare al conferinței, avându-i ca protagoniști pe prof.univ dr. Süli Zakar István, de la Universitatea din Debrecen, prof.univ.dr. Anatoliy Kruglashov, de la Universitatea Yurij Fedkovych din Cernăuți, prof.univ.dr. Vasile Cucerescu de la Chișinău (președinte ECSA Rep. Moldova) și prof.univ.dr Ioan Horga, decanul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării.
În după-masa zilei de vineri, 7 noiembrie 2014, lucrările conferinței “Migration and European Integration of Minorities” au continuat împărțite pe secțiuni.
Secțiunea numărul 1, intitulată Minority and Majority in the Eastern European Area s-a desfășurat în campusul II al Universității din Oradea, clădirea Y, sala Albert Barker. În cadrul acestui workshop s-au prezentat lucrări cu tematică legată de relația minorităților cu majoritatea in Europa Centrală și de Est.
Secțiunea numărul 2, intitulată The Phenomenon of Migration in Europe. Migration and integration of immigrants in the EU s-a desfășurat în Sala de Consiliu al Universității din Oradea. În cadrul acestui workshop s-au prezentat lucrări cu tematică legată de fenomenul migrației și procesul de integrare a imigranților.
Secțiunea numărul 3, intitulată Managing Interethnic Relations and Community Security s-a desfășurat în campusul II al Universității din Oradea, clădirea Y, sala Barbu Ștefănescu. În cadrul acestui workshop s-au prezentat lucrări cu tematică legată de gestionarea relațiilor interetnice.
In ziua de 8 noiembrie 2014, sâmbătă a fost organizat workshopul dedicat tinerilor cercetători din cadrul Universității din Oradea și nu numai.
Lucrările prezentate de către masteranzi și doctoranzi, veniți din diferite centre universitare au atins atât teme ce vizau problema migrației, cât și procesul de integrare a minorităților.
Conferința s-a incheiat cu o vizită organizată la lăcașele de cult a celor mai importante comunități confesionale din Municipiul Oradea.