La rândul său, prof.univ.dr. Sorin Curilă în calitate de preşedinte al Senatului şi în numele cancelarului general al Senatului şi al tuturor preşedinţilor Comisiilor de Specialitate, a dorit să le adreseze studenţilor “un călduros bun venit, celor care vor călca astăzi pentru prima dată în amfiteatrele, sălile de curs şi laboratoarele universităţii şi îi asigur că Senatul va fi receptiv la iniţiativele şi aşteptările voastre” încheind discursul cu dictonul „Concordia res crescunt!”.
Domnului prorector, prof.univ.dr. Sorin Şipoş i-a revenit onoarea de a da citire mesajului primit de la ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu: “Angajamentul cert al Ministerului Educaţiei Naţionale este să crească atât finanţarea, cât şi numărul instrumentelor de finanţare a sistemului de învăţământ şi a cercetării din România, pentru a vă oferi din ce în ce mai multe posibilităţi de afirmare pe o piaţă naţională şi europeană din ce în ce mai competitivă.”
Nu au lipsit de la festivitate prefectul Judeţului Bihor, Claudiu Pop, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Cornel Popa şi primarul Municipiului Oradea, Ilie Bolojan, care au subliniat încă odată sprijinul acordat de administraţia locală pentru dezvoltarea instituţiei.
Moderatorul întregului eveniment, prof.univ.dr. Sorin Şipoş, prorector responsabil cu managementul cercetării şi relaţii internaţionale, le-a urat: “pentru voi dragi studenţi se deschide o nouă carte, aş intitula-o o carte a experienţei intelectuale. Sunteţi pragul unei mari treceri, a unei mari experienţe intelectuale care o să vă schimbe viaţa. Dar, ca orice experienţă intelectuală calea pe care aţi pornit astăzi nu va fi uşoară”.
Vicepreşedintele studenţilor din Senatul Universitar, Romeo Filip şi Raluca Loredana Magyar, studentă în anul I la Facultatea de Ştiinţe au vorbit despre rolul facultăţii în dezvoltarea profesională a studentului.
Cei mai buni studenţi clasaţi pe primele locuri la concursul de admitere au avut bucuria să îşi cunoască decanii cu ocazia înmânării carnetelor de student onorifice.
Conducerea universităţii a dorit să mulţumească şi să-şi ia rămas bun de la colegii seniori oferind următoarelor 10 cadre didactice pensionate o diplomă omagială: conf.univ.dr. Ioan Chelemen, prof.univ.dr. Gavril Cornuţiu, conf.univ.dr. Emil Chirilă, prof.univ.dr. Magdalena Danciu, prof.univ.dr. Ioan Derşidan, asist.univ. Gheorghe Paina, lect.univ.dr. Vasile Pâncotan, conf.univ.dr. Ladislau Ritli.
La finalul ceremoniei, conf.univ.dr. Oana Lianu împreună cu un grup de studenţi de la Facultatea de Arte ne-au delectat cu un moment muzical primit cu multă bucurie de către sală.