Proiectul iniţiat de Uniunea Europeană s-a desfăşurat în toate ţările membre şi afiliate, având ca scop promovarea ştiinţei şi cercetării în rândurile publicului larg. Rezultatul dorit pe termen lung este de a atrage noua generaţie către activitatea de cercetare, încurajând o carieră în acest domeniu, de a creşte recunoaşterea publicului larg faţă de munca nevăzută a cercetătorilor şi de a crea interacţiunea cu publicul larg pentru a-i putea descoperi ca fiind oameni obişnuiţi cu o meserie neobişnuită.
Proiectul se desfăşoară în România din anul 2006. În 2014, pe 26 septembrie Noaptea Cercetătorilor i-a invitat pe toți cei curioși la o călătorie în lumea fascinantă a științei. Cercetători, ingineri, exploratori şi inventatori s-au întrunit în campusurile universitare sau zonele centrale ale orașelor: București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Constanța, Craiova, Galați, Brașov, Suceava, Bacău, Arad, Sibiu, Piatra Neamț, Tulcea, Oradea și Târgu Jiu.
Noaptea Cercetătorilor a fost organizată la Oradea, sub egida Uniunii Europene și patronajul Ministerului Educației Naționale de către echipa la nivel național Researchers4Humanity - Asociația Invenio, Target Active Training, Centrul de Studii Complexe, Institutul Național de Cercetare în Sport și organizatorul local Universitatea din Oradea.
La standurile amenajate s-au prezentat cu invenţii fel şi fel departamente şi centre de cercetare din cadrul Universităţii din Oradea, care şi-au prezentat activitatea de cercetare. Vizitatorii au avut ocazia să asiste la demonstraţii interesante precum: roboţi, diferite aparate medicale, experimente de actualitate în fizică, biologie, ştiinţe sociale, istorie, arheologie şi altele.
De asemenea la evenimentul ştiinţific au participat: Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bihor, Serviciul Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare (SMURD), Muzeul Ţării Crişurilor Oradea dintre instituţiile publice, iar din mediul privat: SC Plexus, SC Connect Group, SC Decor Mania SRL, SC Gan Trading SRL, SAC Damir Com SRL, ICIA - Cluj Napoca, Universitatea Transilvania-Incubatorul de afaceri – Braşov.
Cei peste 500 de vizitatori au primit materiale promoţionale şi s-au putut înscrie pentru o tombolă. Au fost oferite 3 premii au fost: premiul I a fost un ceas de masă sub forma unui set de montaj, premiul II a fost un set de boxe şi premiul III un set de 3 cărţi.
Partenerii media care ne-au sprijinit de-a lungul tuturor activităţilor legate de Noaptea Cercetătorilor 2014 au fost: Bihoreanul, Crişana, Digi24 Oradea, Jurnalul Bihorean, Ovidan, Radio Transilvania.