În deschidere au luat cuvântul conducerea Universităţii din Oradea precum şi organizatorii manifestării.
prof.univ.dr. Constantin Bungău, rector al UO, „De la început vreau să-i felicit pe actorii implicaţi în această manifestare pentru că, nu este uşor să coordonezi şi să realizezi o punte de legătură între partea de vest a ţării româneşti şi Chişinău”.
prof.univ.dr. Sorin Curilă, preşedinte al Senatului universitar, „Astăzi am ocazia de a participa la un eveniment care tratează o problematică de mare actualitate pentru Uniunea Europeană şi pentru România deopotrivă şi vă urez mult succes în dezbateri”.
prof.univ.dr. Sorin Şipoş, prorector pentru managementul cercetării şi relaţii internaţionale „Această şcoală de vară are ca scop desfăşurarea unui periplu pentru România estică, a lumii europene, să vedem ceea ce se întâmplă în Republica Moldova, în spaţiile Europei, şi această experienţă cu siguranţă asociată redescoperirii lumii româneşti, mănăstirile din Bucovina, Iaşul universitar, academic şi multe asemenea obiective cu siguranţă că vor schimba într-un fel sau altul în bine imaginea pe care o avem despre noi şi despre ceilalţi”.
conf.univ.dr. Gabriel MOISA, prodecan al Facultăţii de Istorie, Relaţii Internaţionale, Stiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, „Sunt sigur că manifestările vor fi de înalt nivel şi studenţii vor beneficia, atât cei de aici cât şi cei de la Chişinău de întâlniri fructuoase cu colegii de aici şi de la Chişinău”.
lector.univ.dr. Florin Sfrengeu, director Departamentul de Istorie: „Eu doresc tuturor participanţilor să se simtă bine la noi şi să audieze cu plăcere conferinţa şi comunicările colegilor noştri”.
Marius Deaconu, preşedinte al Asociaţiei „Gheorghe Şincai” a Studenţilor în Istorie “Trebuie să ţinem o legătură foarte bună cu toată lumea mai ales cu cei din afara graniţelor”.
Evenimentul se desfăşoară cu sprijinul administraţiei locale, din partea cărora au participat la deschidere:
Claudia Timofte, directorul Cancelariei Prefecturii Judeţului Bihor, „urez succes acestei şcoli de vară, să fiţi mândri de acest lucru şi să aveţi mult succes”
Cornel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor: „Sunt onorat să fiu astăzi aici lângă dumneavoastră la o manifestare internaţională şi vă felicit pentru această frumoasă acţiune”.
Lizeta Roşu, Inspector şcolar pentru istorie, geografie, ştiinţe socio-umane, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor: „Vă felicit pe toţi pentru modul în care înţelegeţi că învăţământul este unul ce desparte doar administrativ ciclu universitar de cel preuniversitar. ISJ Bihor este alături de orice iniţiativă care vine din partea universităţii”.
A doua parte a Şcolii de Vară se desfăşoară la Universitatea de Stat din Moldova, la organizarea căreia s-au alăturat Institutul de Istorie a Academiei Române şi la Biblioteca Ştiinţifică“Andrei Lupan” a Academiei de Ştiinţe a Moldovei.