Această expoziţie nu este una în format obişnuit ci este mai degrabă ilustrarea unui proces de cercetare specific artelor aplicate. Sunt prezentate toate etapele: identificarea temei şi a imaginilor – punct de pornire, prelucrarea acestora şi alegerea celei mai bune variante pentru transpunerea într-o tehnică anume, în acest caz serigrafia, investigarea posibilităţilor oferite de tehnică în transpunerea pe suport textil şi apoi aplicarea celor mai bune variante pe obiecte – tricouri şi metraje textile. Acest proces este reprezentativ pentru etapele conturării unei identităţi vizuale într-o gamă de obiecte în general. Tema aleasă, amprenta, este una generoasă, nu doar ca pretext formal ci şi ca semnificaţie, aceea de semnătură, pecete, semn autoreferenţial.
Cei trei autori ai acestei expoziţii sunt studenţi în anul II , Programul de studiu Arte Decorative, Departamentul de Arte Vizuale al Facultăţii de Arte. Studiul si analiza critică a modului în care un material devine obiect de artă sau obiect utilitar, relaţia dintre modul de structurare a unui proiect urmată de concretizarea acestuia prin intermediul diverselor tehnici textile sau specifice altor forme de artă decorativă stau la baza pregătirii în acest program de studiu.