Acest proiect pilot reuneşte principalele servicii educaţionale de informare cu privire la studiile în străinătate din România. El are drept scop organizarea unei zile de informare pentru elevii şi studenţii români din centrele universitare de talie medie ce doresc să afle informaţii utile cu privire la programele universitare şi post-universitare din Germania, Franţa la cerinţele de admitere, posibilităţile de finanţare a studiilor, precum şi despre testele de limbă necesare în procesul de admitere (IELTS, DELF, DALF, etc.).
Iniţiatorii proiectului sunt Serviciul German de Schimb Academic (DAAD), British Council România şi Campus France România. Din partea acestora au participat: Matei Demetrescu, Dan Andone, Oana Benta si Emese Farekas.
Pe durata acestei zile, reprezentanţii celor trei instituţii s-au aflat în Sala de Conferinţe a Bibliotecii UO cu standuri special amenajate şi au realizat prezentări interactive despre studiile în străinătate, sesiunile de informare pentru studenţii aflaţi în anii terminali şi absolvenţii de studii universitare interesaţi de doctorate şi masterate în străinătate.
Manifestarea s-a bucurat de o prezenţă numeroasă din partea studenţilor şi elevilor.