Organizat de Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) evenimentul este considerat de directorul departamentului, prof. univ. dr. habil. Florica Orțan, un „moment excepțional, dedicat promovării cunoașterii și excelenței în domeniul pedagogiei”. Prezența prof. univ. dr. habil. Ion Albulescu și a prof. univ. dr. habil. Horațiu Catalano, precum și girul editurii Didactica Publishing House, justifică pe deplin calificativul de „excepțional” atribuit lansării acestui volum.

„Această lansare marchează un moment important în promovarea inovației, reflecției critice și progresului în domeniul educației, oferind cadrelor didactice și cercetătorilor un instrument valoros pentru înțelegerea aprofundată a teoriilor și practicilor educaționale contemporane”, afirmă prof. univ. dr. habil. Florica Orțan.

În cadrul evenimentului, vor fi prezentate principalele teme și contribuții aduse de această lucrare, evidențiind direcțiile de dezvoltare ale educației preuniversitare și universitare în contextul noilor provocări metodologice și științifice.

Sunt invitate să ia parte: cadre didactice din mediul preuniversitar și din cel universitar, inspectori școlari, directori de instituții de învățământ, precum și toți cei interesați de noutăți, perspective inovative și soluții aplicate în educație. Organizatorii au făcut posibilă și participarea online la eveniment, prin simpla scanare a codului QR de pe afiș.

„Ne dorim ca această lansare să se constituie într-o oportunitate la dialog, reflecție și schimb de idei între specialiști și practicieni ai educației”, a mai declarat directorul DPPD.

Image  

Echipa de Comunicare – Universitatea din Oradea