Workshop-ul intitulat „Rethinking the future of education: IA, the paradigm shift in teaching, learning and assesment”, a avut peste 30 participanți; cadre didactice din învățământul preuniversitar, coordonatori ai practicii pedagogice și de specialitate pentru studenții departamentului. Aceștia, împreună cu invitații lor, au petrecut trei ore intense, în care au participat activ la toate activitățile propuse.

Image  

„Asigurarea accesului în învățământ, incluziunea și diversitatea au fost câteva dintre aspectele care au fost subliniate în cadrul workshop-ului de astăzi, cadrele didactice devenind mai conștiente de faptul că, pe lângă tot ceea ce înseamnă predare, învățare și evaluare, modul în care elevul se simte apreciat și acceptat devine un aspect esențial al reușitei acestuia în școală”, spune prof. univ. dr. habil. Karla Barth, decanul Facultății de Științe Socio-Umane, organizatorul evenimentului.

Image  

Echipa de Comunicare – Universitatea din Oradea