Clasamentul, publicat la 10 decembrie 2024, evaluează universitățile lumii din punctul de vedere al dezvoltării durabile. Topul mondial include mai multe universități românești decât anul trecut. Universitatea din Oradea se plasează pe poziția cinci-șase a clasamentului național, la egalitate cu o altă universitate clujeană. Universitatea din Oradea a obținut punctaje remarcabile la evaluarea unor criterii precum: Impactul în mediu/sustenabilitate - 58.7, Impactul social/egalitate de șanse - 57 și Bună guvernanță - 73,3. QS World University Rankings – Sustainability 2025 evaluează instituțiile de învățământ superior în funcție de trei criterii principale: Impactul asupra societății (pondere 45%), Impactul asupra mediului (pondere 45%), Guvernanța (pondere 10%).
„Poziționarea universității noastre, în acest prestigios ranking internațional, printre primele o mie de universități ale lumii și pe poziția a șasea la nivel național nu poate decât să ne onoreze, cu atât mai mult cu cât, din cele peste 50.000 de universități existente pe plan mondial, doar mai puțin de două mii au reușit ca măcar să pătrundă în acest clasament. Evident, faptul că Universitatea din Oradea este, din nou, în topul instituțiilor de învățământ superior din România reconfirmă evoluția ascendentă a universității noastre din ultimii ani”, a declarat prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, rectorul Universității din Oradea.
Echipa de Comunicare – Universitatea din Oradea