La începutul întrevederii, doamna Prof.univ.dr.ing. Cornelia GORDAN, a făcut o scurtă prezentare a membrilor departamentului prezenţi la eveniment şi a competenţelor lor profesionale.
Dl. Prof.univ.dr.ing. Daniel TRIP a prezentat la rândul său o serie de informaţii despre Facultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei: resursa umană, programele de studii şi centrele de cercetare.
Dl. Călin BANCIU, Director Emerson România, a făcut o prezentare interesantă legată de evoluţia în timp a firmei pe care o reprezintă. În ultima parte a prezentării sale, dl. Director BANCIU a indicat stadiul lucrărilor la noul site Emerson de pe platforma industrială a oraşului Oradea.
Întâlnirea a continuat cu o prezentare amplă a sistemelor de tip UPS (engl. uninterruptible power supply) de mare putere făcută de dl. Graziano GALUPPI – Director Emerson, Research &Development - Network Power. Astfel, au fost prezentate structuri de UPS-uri, circuite electronice de comandă bazate pe procesoare digitale de semnal, caracteristici tehnice şi performanţele acestora.
În ultima parte a întâlnirii, reprezentanţii firmei Emerson au vizitat câteva laboratoare ale Departamentului de Electronică şi Telecomunicaţii pentru a afla cadrul în care se realizează pregătirea studenţilor de la programele de studii de licenţă: Electronică Aplicată şi Reţele şi Software de Telecomunicaţii, respectiv cea a studenţilor de la programele de studii de masterat: Sisteme Electronice Avansate şi Tehnologii Audio-Video şi Telecomunicaţii.