Simpozionul „Georgia past and modernity” a fost organizat de Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării (FIRISPSC), în colaborare cu Institutul de Studii Euroregionale din Debrecen și Asociația de Studii Europene și de Securitate.

În deschiderea evenimentului prof. Salome Dundua a susținut o prezentare împărțită pe trei dimensiuni: cele mai importante puncte ale evoluției istorice a statului Georgian, situația politică actuală, care ridică multe semene de întrebare cu privire la viitoarea construcție europeană a țării, și o prezentarea a Universității „Iv. Javakhashvili” Tbilisi State University, cu accent pe relațiile internaționale ale instituției academice.

Image

În cea de a doua parte a simpozionului, prof. Salome Dundua a purtat un dialog viu și deschis cu studenții de la programele de studii: Relații Internaționale și Studii Europene, respectiv Studii de Securitate. Au fost abordate teme legate de modul în care influențează diferendele de factură etnică stabilitatea politică a Georgiei, care sunt consecințele, încă sesizabile, ale anilor de ocupație sovietică sau cum schimbă transformările petrecute în sfera identității naționale a Georgiei percepțiile tinerilor, în special ale studenților, cu privire la viitorul lor, în contextul actual al situației politice și sociale din țară?

Image  

„Studenții i-au mai cerut oaspetelui georgian opinii și sfaturi pentru a îmbunătăți activitatea societății civile. Tinerii dorindu-și, din câte am înțeles eu, să se implice și ei pentru ca activitatea ONG-urilor să devină cât mai atractivă pentru cei de vârsta lor”, a precizat conf. univ. dr. Constantin Țoca, prodecanul FIRISPSC, moderator al evenimentului.

Image  

Echipa de Comunicare – Universitatea din Oradea