Teme relevante pentru lansarea și dezvoltarea unei afaceri de succes au fost puse în discuție joi – 24 octombrie 2024, în cadrul celui mai recent curs de antreprenoriat organizat de SAS. Întâlnirea s-a desfășurat într-o atmosferă relaxată și deschisă, încurajându-se dialogul activ între studenți și profesor”, spune ș. l. dr. ing. Mihaela Novac, coordonatoarea proiectului.

Studenții au avut ocazia să își exprime ideile, să pună întrebări și să primească sfaturi practice din partea conf. univ. dr. Delia Pop. „Cursul a fost o ocazie valoroasă pentru  ca noi, studenții, să ne dezvoltăm abilitățile antreprenoriale și să înțelegem mai bine provocările și oportunitățile din acest domeniu”, spune o studentă prezentă la curs. „În cadrul cursului ne-a fost prezentat ce înseamnă să fi antreprenor, profilul unui antreprenor, tipuri de antreprenori etc. Mi-a plăcut cursul, a fost interactiv, iar activitatea antreprenoriala a fost prezentată și cu bune și cu rele. Ca o concluzie, a fost util și motivațional aș putea spune”, declară un alt student al Universității din Oradea.

Tinerii care urmează cursurile Universității din Oradea și sunt interesați de ideea lansării unei afaceri sunt invitați la următorul curs de antreprenoriat organizat de SAS. Cursul va avea loc joi – 31 octombrie 2024, de la ora 17:00, în sala E 021, aflată în campusul central al Universității din Oradea.

 

Echipa de Comunicare – Universitatea din Oradea

Image  

Image