Evenimentul a fost organizat de Centrul de Creație Științifică și Inovare al Studenților Energeticieni Orădeni (CCSISEO) din cadrul Departamentului de Inginerie Energetică al Facultății de Inginerie Energetică și Management Industrial (FIEMI) de la Universitatea din Oradea, în parteneriat cu Asociația Clusterul de Cercetări Științifice, Inovare și Studii Europene din Oradea (ACCSISEO), Cercetare Dezvoltare Agora SRL și Asociația Generală a Inginerilor din România - Filiala Arad.
Acesta a fost organizat și coordonat de conf. univ. dr. ing. ec. Dzițac Simona, director al CCSISEO și președinta Asociației Clusterul de Cercetări Științifice, Inovare și Studii Europene din Oradea (ACCSISEO). Finanțarea a fost asigurată de Ministerul Educației, Universitatea din Oradea, Asociația CCSISEO, Cercetare Dezvoltare Agora SRL, precum și de alte firme partenere din domeniu.
Workshop-ul studențesc a avut ca invitați de onoare pe d-na prof. univ. dr. ing. habil. Valentina Bălaș de la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad/președinta Asociației Generale a Inginerilor din România - Filiala Arad, d-na dr. Bogdana Stanojevic de la Universitatea din Belgrad, Serbia, alături de alți cercetători și cadre didactice din țară și străinătate.
La workshop au participat cadre didactice şi studenţi de la Universitatea din Oradea, Universitatea ,,Aurel Vlaicu” din Arad, Universitatea ,,Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca, Centrul universitar UBB Reșița, Universitatea ,,Constantin Brâncuşi” Târgu Jiu, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea Politehnica Timişoara - Facultatea de Electrotehnică şi Electroenergetică, Universitatea Politehnica Timişoara - Facultatea de Inginerie Hunedoara, Universitatea de Vest Timișoara, Universitatea din Petroşani, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiințe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu-Mureș, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea Agora din municipiul Oradea, Universitatea din Belgrad, precum şi cadre didactice şi elevi de la Colegiul Naţional ,,Mihai Eminescu” Oradea, Liceul Tehnologic de Electronică şi Automatizări „Caius Iacob” Arad, Colegiul Naţional ,,Onisifor Ghibu” Oradea, Colegiul Național Diaconovici-Tietz Reșița, Colegiul Tehnic ,,Iuliu Maniu" Șimleu Silvaniei, Školski centar „Nikola Tesla” - Vršac, Serbia.
Agenda extinsă a workshop-ului a inclus:
- Primirea şi înregistrarea participanţilor;
- Deschiderea oficială a workshop-ului, de către responsabilul evenimentului d-na conf. univ. dr. ing. Dziţac Simona; din partea tinerilor orădeni prezenți au luat cuvântul domnișoara ing. Dume Antonia și dl. ing. Recean Codruț, amândoi membri ai ACCSISEO;
- Diseminarea proiectului Erasmus+ 2023-1-ES01-KA220-HED-000157440 cu titlul "Supporting Entrepreneurship in Eco Design-FASHION.ED“;
- Secţiunea cu prelegeri invitate organizată în jurul unei mese rotunde pe tematica creşterii eficienţei energetice. Invitaţi în cadrul mesei rotunde au fost:
- Conf. Univ. Dr. Ing. Habil. Bogdan-Constantin Neagu &Prof. Univ. Dr. Ing. Habil. Gheorghe Grigoraș, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași – cu prelegerea invitată „Eficiența energetică - tranziția către neutralitatea climatică";
-Conf. Univ. Dr. Ing. Adrian Gligor & Conf. Univ. Dr. Ing. Dumitru Cristian, Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiințe și Tehnologie „George Emil Palade” – Târgu Mureș – cu prelegerea invitată „Potențialul tehnologiilor emergente în îmbunătățirea eficienței energetice și rolul huburilor tehnologice”;
- Ing. Ana Bazîliuc, SolarGroup – cu prelegerea invitată „Energia solară: La ce trebuie să fim atenți când proiectăm și implementăm un sistem fotovoltaic cu stocare”;
- Conf. Univ. Dr. Ing. Attila Simó, Universitatea Politehnica Timişoara – cu prelegerea invitată „Modelul orașelor în secolul XXI”.
- Momente poetice cu Cristian Șandro membru al ACCSISEO;
- Concurs de idei reliefate prin proiecte tehnice elaborate de către studenţi;
- Prezentarea de către studenți a lucrărilor ştiinţifice pe secţiuni paralele;
- Exerciţii demonstrative şi miniexpoziţie de proiecte tehnice;
- Vizitarea stațiunii Băile Felix & Activităţi sportive şi de agrement în aer liber prin staţiune la nuferi şi/sau în pădure;
- Premierea participanţilor;
- Seri studențești;
- Secţiunea de tip Knowledge Café centrată pe tematica: „Programe și stimulente guvernamentale pentru creșterea eficienței energetice”;
- Masă rotundă pe tema „Sărăcia energetică";
- Momente de relaxare în Aqua Park President, Băile Felix.
Workshop-ul s-a dovedit a fi un real succes, captând interesul participanților pentru fiecare moment al evenimentului, care a abordat o temă de mare actualitate. Mulțumim invitaților de onoare, lectorilor, cadrelor didactice, studenților și elevilor prezenți, precum și organizatorilor – membri ai CCSISEO și ACCSISEO – și tuturor celor care au contribuit la reușita acestei manifestări științifice studențești, ce a atins un nivel științific deosebit.
Obiectivul principal al manifestării, acela de a acumula cunoștințe, de a stimula creativitatea și de a dezvolta metode practice pentru creșterea eficienței energetice, generând astfel avantaje economice, financiare și sociale, a fost pe deplin îndeplinit.
Felicitări tuturor participanților la cea de-a IX-a ediție a workshop-ului studențesc „Creșterea eficienței energetice la consumatori industriali și casnici”!
Echipa de Comunicare