În ajunul Zilei Educației, sute de specialiști din acest domeniu, cercetători, doctoranzi și studenți au luat parte la scurta și emoționanta ceremonie de deschidere a Conferinței Naționale de Cercetare în Educație, desfășurată în acest an sub titlul „Educația în era incertitudinii: reflecții și perspective pentru viitor. Acces, diversitate și incluziune în mediul universitar”.

Evenimentul științific este organizat de Universitatea din Oradea, în parteneriat cu ARCE (Asociația Română de Cercetare în Educație), Universitatea din București, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timișoara, Unitatea de Cercetare în Educație și alianța europeană EU GREEN.

În deschidere, prof. univ. dr. habil. Lucian Ciolan, președintele ARCE, a subliniat că „este pentru prima dată când conferința ARCE iese din patrulaterul universităților din: București, Iași, Cluj și Timișoara”, mulțumind gazdelor orădene pentru inițiativa de a fi organizat această manifestare științifică. Universitarul bucureștean a prezentat, foarte succint, o analiză bazată pe rezumatele a 43.000 de lucrări, prezentate în conferințele EERA – European Educational Research Association, privind evoluția cercetării din domeniul Educației în ultimii 30 de ani. „Cercetarea din domeniul Educației este una profund angajată social”, a remarcat prof. univ. dr. habil. Lucian Ciolan, subliniind faptul că subiectele cele mai prizate de cercetători sunt azi cele din domeniul: Educației pentru mediu și sustenabilitate, justiție socială, viitorul educației și al omenirii, migrația și multilingvismul. De asemenea, președintele ARCE a arătat că interesul pentru cercetarea din zona Educației formale este mai scăzut în ultimii ani. „Tratați aceste informații ca pe niște tendințe”, a mai avertizat prof. univ. dr. habil. Lucian Ciolan.

„E minunat să avem la Universitatea din Oradea o conferință națională pe teme de Educație și vreau să le mulțumesc gazdelor noastre pentru aceasta”, a spus Maria Figueiredo, invitat special al evenimentului științific, fost secretar-general al EERA, profesor la School of Education and CI&DEI, al Institutului Politehnic din Viseu, Portugalia. Universitarul portughez le-a vorbit colegilor români despre „Cercetarea din domeniul Educației în Europa și dincolo de frontierele ei: responsabilitate și reciprocitate”.

Prof. univ. dr. Sanda Filip, prorector al Universității din Oradea, s-a declarat „onorată” că instituția pe care o reprezintă găzduiește „o conferință atât de necesară și cu o tematică atât de actuală”. „Suntem aici pentru a discuta despre provocările și oportunitățile pe care le întâmpină Educația, într-o lume aflată în permanentă schimbare”, a spus prof. univ. dr. Sanda Filip. Prorectorul Universității din Oradea a ținut să scoată în evidență faptul că unele din workshop-urile și secțiunile conferinței se desfășoară sub patronajul alianței europene EU GREEN, „subliniind astfel angajamentul universității noastre spre o educație sustenabilă și incluzivă”. Prof. univ. dr. Sanda Filip le-a mai cerut participanților să caute soluții „care să contribuie la un sistem de Educație echitabil pentru toți”.

Vorbind în numele doctoranzilor din domeniul Educației, Daniel Iancu a prezentat activitățile desfășurate de tinerii cercetători în preziua debutului Conferinței Naționale de Cercetare în Educație, activități la care au luat parte 30 de viitori specialiști ai acestei ramuri științifice.

Declarându-se foarte emoționată, prof. univ. dr. habil. Karla Barth, decanul Facultății de Științe Socio-Umane, a ținut să mulțumească Asociației Române de Cercetare în Educație (ARCE) „care a avut încredere că se pot face lucruri frumoase la Oradea” și, în mod special, prof. univ. dr. Florica Orțan, directorul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic al Universității din Oradea, pentru sprijinul acordat în organizarea conferinței științifice.

Vineri și sâmbătă Conferința Națională de Cercetare în Educație 2024 propune celor care se află la Universitatea din Oradea workshop-uri, dezbateri, sesiuni de prezentări științifice al căror numitor comun este viitorul acestui domeniu fundamental.

 

Echipa de Comunicare – Universitatea din Oradea

Image  

Image  

Image