Noua și moderna unitate de cazare a studenților orădeni (CP 1) are patru etaje, dispune de 246 de locuri, în camere cu câte două paturi, baie proprie, frigider și televizor. Camerele au sistemul de încălzire în pardoseală, iar temperatura din fiecare unitate locativă poate fi reglată individual, cu ajutorul unui termostat.

De asemenea, noul cămin pune la dispoziția studenților săli de studiu și bucătării pe fiecare palier. Spațiile de gătit și luat masa au în dotare cuptoare cu microunde. La fiecare nivel, există câte o spălătorie cu două mașini de spălat și două mașini de uscat haine.

Căminul asigură locatarilor săi acces la internet prin propria rețea wireless. Spațiile comune sunt dotate cu camere de supraveghere video și senzori de fum. „În cămin fumatul este strict interzis!”, atrag atenția administratorii.

Cazarea studenților în căminul CP 1 va avea loc doar în data de 30 septembrie 2024, formalitățile urmând să se deruleze la Biroul Administrativ din clădirea alăturată, C4. Mai multe detalii despre cazări: https://www.uoradea.ro/Cazare+in+caminele+studentesti

Conform deciziei Consiliului de Administrație al Universității, un student înmatriculat fără taxă, la programele de licență și master, va plăti 350 de lei pe lună pentru cazarea în CP 1. Un coleg de-al său, de la forma de studii cu taxă, va avea de plătit, lunar, 490 de lei pentru aceleași condiții de locuit. Studenții care au părinți profesori sau cadre didactice auxiliare, studenți etnici romi, bursieri ai statului român, studenți „români de pretutindeni și studenți CPNV (cont propriu non-valutar)”, învățământ de zi, vor avea de achitat, în fiecare lună, câte 310 lei pentru un loc în noul cămin.

Lucrările la cel de al doilea cămin, construit de Primăria Municipiului Oradea în parteneriat cu universitatea, se află și ele pe ultima sută de metri.

 

Echipa de Comunicare – Universitatea din Oradea

Image  

Image  

Image