Terenul pe care se află Baza Didactică și de Cercetare „Gaudeamus”, în suprafață de 13.495 metri pătrați, a fost dat „în administrare operativă” Institutului Pedagogic Oradea, în anul 1976. La acea vreme, instituția de învățământ superior deținea, din 1971, pe același loc, o altă clădire, mai precis un vechi canton silvic.

Construcția complexului „Gaudeamus” a început în anii 1983-1984, el fiind dedicată inițial activităților sportive, cu precădere schiului, sport pe care viitorii profesori de Educație Fizică îl învățau aici. Clădirea, neterminată, a fost preluată de Administrația Permanentă a Taberelor - Bihor, în anii în care regimul comunist a desființat practic viața academică orădeană. Administrația Taberelor a finalizat construcția cabanei din Stâna de Vale în anul 1986. În 1990, odată cu relansarea învățământului universitar orădean, Baza Didactică și de Cercetare „Gaudeamus” revine în patrimoniul Universității din Oradea. Pe parcursul anilor ce au venit, conducerea universității a depus eforturi permanente pentru dotarea și modernizarea bazei „Gaudeamus”.

Aflată la doi pași de poarta din lemn ce marchează simbolic intrarea în Stațiunea Stâna de Vale, Baza Didactică și de Cercetare „Gaudeamus” oferă studenților, cadrelor didactice și nu numai lor, condiții foarte bune de cazare și masă. Sunt, în total, 58 de locuri de cazare, în 17 camere, cu câte trei, patru sau cinci paturi, fiecare cameră având baie proprie. Sala de mese poate primi simultan 72 de oaspeți, iar sala de conferințe are o capacitate de 50 de locuri și aparatura necesară desfășurării unor activități științifice și didactice.

De la „Gaudeamus” pot fi atinse ușor destinații turistice precum cele mai frumoase cascade ale Munților Apuseni: Moara Dracului, Iadolina, Vălul Miresei, Izvorul Minunilor, ori pot fi parcurse trasee ca acelea ce duc pe vârful Poieni, la peștera Meziad, în valea Iadului etc. Desigur, în timpul sezonului rece, Baza Didactică și de Cercetare „Gaudeamus” rămâne un punct de reper pentru iubitorii sporturilor de iarnă, studenți și nu numai.

Image  

Image  

Image