În deschiderea evenimentului a vorbit rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău. El a subliniat că „Săptămâna științifică” debutează, în mod tradițional în luna mai, atunci când, în anul 1990, instituția de învățământ superior trecea, de la statutul de institut pentru subingineri, la acela de universitate. „Sunt, iată, treizeci și patru de ani de când Universitatea din Oradea organizează «Săptămâna științifică». În tot acest timp, numărul evenimentelor științifice a tot crescut. În 2024, sunt peste 130 de asemenea manifestări. Este evident că ele nu puteau să aibă loc în numai o săptămână, se întind pe tot parcursul anului. Dar am decis să păstrăm denumirea «Săptămâna științifică», pentru a marca momentul de debut al acestei serii de manifestări și momentul de bilanț al muncii dumneavoastră”, a explicat rectorul Universității din Oradea.

Prezent la eveniment, conf. univ. dr. Aurel Căuș, președintele Senatului Universității din Oradea, s-a declarat „copleșit” de faptul că vede în aulă „crema universității”, de „admirativă invidie față de colegii care au demonstrat că pot atinge excelența în cercetare” și, mai ales, „onorat” să facă parte din „echipa care a dus Universitatea din Oradea înainte”.

Prof. univ. dr. Sanda Filip, prorectorul responsabil cu Managementul Cercetării și Calității, a afirmat că „Universitatea din Oradea este angajată în promovarea cercetării de înaltă calitate, de excelență, jucând un rol vital în dezvoltarea locală, regională și națională”. Prorectorul universității orădene a făcut o exhaustivă trecere în revistă a ceea ce înseamnă cercetarea de nivel academic în instituția pe care o reprezintă. Printre alte date, prof. univ. dr. Sanda Filip a arătat că Universitatea din Oradea are 23 de centre de cercetare și două centre de transfer tehnologic. În 2022, peste 500 de lucrări, aparținând universitarilor orădeni, au fost indexate în baza de date internațională „Web of Science”, numărul citărilor fiind de peste 700. Investițiile în Parcul Științific și Tehnologic și în Centrul de Transfer Tehnologic – Smart Industries se ridică la peste 13 milioane de euro. Iar veniturile realizate din cercetare au depășit, în anul 2023, patru milioane de lei.

„Este foarte important să înțelegem că nu putem face cercetare fără bugete”, a spus, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, la începutul discursului său despre finanțarea acestui domeniu. Rectorul Universității din Oradea a subliniat că recent publicatul clasament al universităților românești, realizat de Ministerul Educației, plasează Universitatea din Oradea pe poziția a 13-a, cu un pas mai aproape de top decât anul trecut. „Am avansat în acest clasament. Vă rog să observați că, după centrele universitare mari: Cluj, București, Timișoara, Iași și Brașov, vine Oradea. Suntem pe o poziție onorabilă, ținând cont și de faptul că doar 30 de universități românești au fost indexate. Am crescut. Se vede clar că avem o politică orientată spre dezvoltare, un management bun. Creștem, dar cresc și ceilalți. Trebuie să menținem acest loc și acest trend. Nu putem face asta decât prin dumneavoastră”, a mai spus prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău.

„Ca niciodată până acum, în răstimp de un an calendaristic, 44 de colegi au primit calitatea de conducători de doctorat”, a observat rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, la deschiderea festivității. Domeniile în care aceștia și-au obținut abilitarea sunt: Geografie, Știința Sportului și Educației Fizice, Inginerie Energetică, Inginerie Electrică, Inginerie Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, Istorie, Științe Politice, Informatică, Medicină, Medicină Dentară, Farmacie, Economie, Administrarea Afacerilor, Finanțe și Științele Educației.

 

Biroul Comunicare


Image Image Image Image Image Image