Luând în considerare prevederile art. 25 din LÎS nr. 199/2023, conform căruia „în instituțiile de învățământ superior şi în toate componentele lor organizatorice sunt interzise activitățile care constau în prozelitism politic şi/sau religios" vă  informăm că la Universitatea din Oradea, în spațiile destinate educației și formării profesionale, precum și în cadrul activităților desfășurate în mediul online, sunt interzise orice activități cu caracter politic, cum ar fi:

  • distribuirea sau existența materialelor de propagandă electorală;
  • organizarea de întâlniri cu reprezentanți ai partidelor politice care au drept scop promovarea candidaturii acestora sau a partidelor din care fac parte;
  • implicarea studenților în timpul activității didactice şi/sau practice în orice tip de demers cu caracter politic, inclusiv participarea la concursuri/competiții sportive, artistice etc. organizate de formațiuni politice etc.;
  • cadrele didactice nu vor iniția dezbateri cu studenții privind opțiunile politice cu scopul de a le orienta opțiunea politică spre un candidat anume sau spre un partid politic;
  • personalul Universității din Oradea nu își va manifesta convingerile politice în exercitarea atribuțiilor de serviciu;
  • interzicerea implicării organizate a studenților de către angajații Universității din Oradea în activități cu caracter politic, chiar dacă acestea se desfășoară în afara orelor de curs și a spațiului universitar.

Nerespectarea acestor prevederi constituie abatere disciplinară și se sancționează conform legii.

Precizăm că în spațiile Universității din Oradea este permisă organizarea de dezbateri politice/activităţi care vizează exclusiv stimularea participării la vot a tinerilor şi dezvoltarea cetăţeniei active a acestora, într-o societate democratică, dar cu respectarea/prezentarea unei abordări echidistante față de partidele politice și orientările politice disponibile.

 

Rector

Prof.univ.dr.habil. Constantin Bungău

Image