Evenimentul de recrutare a început în parcarea Universității din Oradea cu o succintă prezentare a echipajelor și echipamentelor cadrelor de la antitero și serviciul pirotehnic.
După un scurt film de prezentare a SRI, studenții au aflat, chiar de la cadrele Serviciului, cum pot urma o carieră în cadrul acestei instituții.
Vorbind „scurt și la obiect”, agenți și diverși angajați din structurile SRI au prezentat principalele ramuri de activitate ale instituției din care fac parte, cum ar fi: Brigada Antiteroristă, serviciile de intelligence și cele de analiză intelligence. Reprezentanții SRI au enumerat și calitățile necesare unui bun agent: curiozitatea, o bună capacitate de colaborare, puterea de convingere etc. Misiunea principală a ofițerilor de informații este, după cum ei înșiși au spus-o, „Contracararea riscurilor la adresa binelui comunității”. Pe de altă parte, analistul de informații trebuie să posede: simț critic, capacitate de analiză, capacitate de lucru în echipă, să poată corobora și anticipa anumite evenimente și indica potențiale soluții.
Recrutorii au subliniat faptul că absolvenții de studii superioare, care doresc să lucreze în SRI, vor urma cursuri de tip masterat profesional sau cursuri de formare continuă, al căror scop final este formarea de ofițeri operativi. „Căutăm oameni pe care, ulterior, să-i ajutăm să devină ofițeri de informații”, a spus unul dintre oaspeții Universității din Oradea. Tot el a descris activitatea „agenților speciali” ca fiind definită prin cei patru D: decență, dedicație, devotament și discreție.
Reprezentanții SRI le-au spus studenților și care sunt testele pe care le au de trecut, teste diferențiate în funcție de domeniul de activitate pe care vor să-l urmeze. Probe precum cele sportive și evaluarea psihologică sunt obligatorii la toate nivelurile muncii în teren, dar viitorii agenți mai au de susținut teste de cultură generală, competențe lingvistice etc.
În afara activității din domeniul intelligence și analiză, SRI mai încadrează personal și pentru alte ramuri de activitate precum: intervenții pirotehnice, parașutiști, scafandri, lunetiști, însoțitori înarmați la bordul aeronavelor, protocol, transport corespondență clasificată și paza obiectivelor.
Fiind la zi cu evoluțiile globale, SRI și-a dezvoltat o solidă zonă tehnică și tehnologică. Câteva tinere și aparent fragile doamne au vorbit despre: cercetare și dezvoltare, Institutul de Tehnologii Avansate, Centrul Național de Cyberint, serviciile de securitate cibernetică asigurate pentru infrastructura critică națională. „Testăm avantajele, dezavantajele și limitele unor soluții tehnice, înainte ca acestea să fie puse la lucru în cadrul Serviciului”, a explicat reprezentanta Institutului de Tehnologii Avansate.
Studenții orădeni au fost curioși să afle: care e rolul geniștilor în structurile SRI, care sunt misiunile pe care angajații Serviciului le execută în aeroporturi, dacă există vârstă minimă pentru încadrare, mai multe detalii despre procesul de selecție și perspectivele unei cariere, stagiile de practică și, nu în ultimul rând, care sunt riscurile meseriei de agent în intelligence.
Cei interesați de o carieră în cel mai important serviciu de informații al României, pot afla toate aceste detalii și de pe site-ul instituției, accesând: https://www.sri.ro/cariera-in-sri.
Biroul Comunicare