Colocviul „Ziua Internațională a Limbii Materne” și-a propus să celebreze bogăția lingvistică și culturală din țara noastră și de peste hotare, cu accent pe modul în care multilingvismul, ca parte a multiculturalității și interculturalității sunt experimentate la nivelul cotidianului în comunitățile noastre: Oradea, județul Bihor și zonele de-o parte și de alta a graniței din Europa Centrală. În deschiderea colocviului au luat cuvântul: prof. univ. dr. habil. Sorin ȘIPOȘ, prorector al Universității din Oradea, conf. univ. dr. Veronica BUCIUMAN, decan al Facultății de Litere, Universitatea din Oradea, prof. univ. dr. acad. habil. NAGY Levente, șeful catedrei de Filologie Română, Universitatea „Eötvös Lorand” din Budapesta și prof. univ. dr. habil. Florin CIOBAN, inițiatorul evenimentului.

Colocviul s-a constituit din scurte intervenții ale unor specialiști și reprezentanți ai comunităților lingvistice din Europa Centrală (România, Ungaria, Slovacia) - în cazul limbilor: română, maghiară, germană, slovacă, rromani și ebraică – susținute, atât în limba maternă, cât și în limba română, urmate de o serie de momente literar-artistice (texte literare și/sau cântece reprezentative, prezentate doar în limba nativă) care au surprins bogăția lingvistică și culturală a fiecărei limbi și moșteniri culturale în parte.

Astfel, au intervenit: prof. univ. dr. habil. Florin CIOBAN, studenta Maria Toma de la Literele orădene, prof. Eva Sabău și prof. Anna Radics Repinsky, director adjunct la Liceul Românesc „Nicolae Bălcescu” din Gyula, Ungaria, lector univ. dr. BÖKÖS Borbala și dr. Brugós Anikó (care a uimit audiența cu talentul său) de la Universitatea Partium din Oradea, prof. Magdalena STARK și studenta Dominique Faina - reprezentând limba germană, dialectele vorbite în comunitățile din țara noastră, Prim Rabinul Shraya KAV și Robert SCHORR reprezentând Centrul Comunitar Evreiesc din Oradea, alături de  Alexandrina Chelu- SCHORR și  Florian CHELU MADEVA care au interpretat remarcabil melodii în limba ebraică și în idiș, lector Mgr. Dr. Juraj Cigáň din Slovacia și prof. Ionel CORDOVAN, inspector școlar pentru minoritatea rromă în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bihor.

Moderatorul evenimentului a fost dr. Alin ȘTEFĂNUȚ, director al CCD Bihor, evenimentul dovedindu-se o reușită excepțională de care s-au bucurat toți numeroșii participanți, motiv pentru care se conturează, la Facultatea de Litere a Universității din Oradea, inițierea unei periodicități anuale a marcării zilei limbii materne, în diverse forme care să devină, în timp, tradiție.

Birou Comunicare

Image