„Entreprenourial Journey 2024 – Inspiration Days” pune în fața publicului interesat oportunități de afaceri și inovare, în domenii precum agricultura, hrana și sustenabilitatea mediului. Vor fi, de asemenea, dezbătute provocările la care sunt expuse domeniile de mai sus, din perspectiva diversității și funcționării ecosistemelor.
În cadrul evenimentului va lua cuvântul conf. univ. dr. Aurel Căuș – expert EU GREEN în cadrul grupului de lucru Inovație și Antreprenoriat.
Prof. univ. dr. habil. Anca Dodescu, prorector al Universității din Oradea, coordonator local EU GREEN, manager al grupului de lucru Inovație și Antreprenoriat, va prezenta obiectivele și avantajele alianței academice europene din care face parte și universitatea orădeană.
Directorul OJFIR Bihor, Cristian Buzlea, le va vorbi celor prezenți on-line despre cum pot înființa o afacere în mediul rural și oportunitățile de finanțare ale acesteia.
Organizatorii promit „Povești de succes” și un dialog cu protagoniștii acestora. Bioflora Apuseni este o afacere administrată de dr. ing. Emilia Suciu, ce funcționează în domeniul colectării și valorificării plantelor medicinale. Conf. univ. dr. Cristian Domuța, cadru didactic al Facultății de Protecția Mediului a Universității din Oradea, este și antreprenor în domeniul viticol. Iar Maria și Bogdan Hodișan, administratorii Dripper the Factory, conduc o afacere cu cafea cu totul specială în Oradea, fiind amândoi și absolvenți ai Universității din Oradea.
Participarea al evenimentul EU GREEN, desfășurat în mediul on-line, este deschisă și gratuită pentru toți cei interesați de antreprenoriatul sustenabil. Accesul se poate face prin intermediul platformei ZOOM, EU GREEN – Inspiration Days. Pentru a se înregistra ca participanți la eveniment, doritorii pot scana codul QR de pe afiș.
Biroul Comunicare