Filmul este prima docudramă istorică românească, la realizarea sa aducându-și contribuția, în calitate de consultanți științifici, trei istorici ai Universității din Oradea.
Evenimentul va fi urmat de o dezbatere moderată de prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, istoric și prorector al Universității din Oradea. Vor fi prezenți membri ai echipei de producție: Horia Fedorca, Kara Panczel, Paula Hriscu, Damian Victor Oancea, Alin Panc și Sandu Pop.
Prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, prorector al Universității din Oradea și unul din consultanții științifici ai filmului: „Îmi doresc foarte mult ca studenții să fie prezenți într-un număr cât mai mare la vizionarea acestui film. El se adresează, consider eu, în primul rând elevilor și studenților care vor să-și înțeleagă istoria”.
Apărut în anul omagial Avram Iancu, la împlinirea a 200 de ani de la nașterea Crăișorului, filmul este produs de PaPa Pictures și Asociația Centrul de Arte Vizuale Transilvania Art, cu consultanța științifică asigurată de două instituții orădene, Universitatea din Oradea şi Muzeul Țării Crișurilor Oradea, prin prof. univ. dr. habil. Sorin Șipos, prorectorul Universității din Oradea și muzeograf în cadrul Muzeului Țării Crișurilor Oradea, prof. univ. dr. Mihai Drecin și lect. univ. dr. Radu Romînașu.
„Filmul se adresează tuturor celor interesați să descopere și să înțeleagă mai profund evenimentele din 1848, din plină Revoluție în Transilvania, când moții au răspuns chemării lui Avram Iancu de a apăra Munții Apuseni, întărind dorința Crăișorului Munților, aceea că unicul dor al vieții sale a fost să-și vadă națiunea mea fericită”, mai spun realizatorii.
Biroul Comunicare