Cine i-ar putea descrie mai bine pe cei doi premianți decât profesorul care i-a adus împreună și i-a pregătit pentru concurs, conf. univ. dr. Ariadna Mircescu, directorul Departamentului de Muzică al Facultății de Arte a Universității din Oradea? „Sunt doi copii înțelepți, așa cum orice profesor și-ar dori. Talentați, din punct de vedere muzical, ambițioși și muncitori. La fiecare dintre ei, e de admirat aportul personal în ceea ce privește repertoriul studiat. Rebeca studiază pianul din copilărie și se putea spune despre ea, încă de pe atunci, că va avea o carieră remarcabilă. Andrei este o revelație. Chiar dacă și el a făcut muzică din fragedă tinerețe, n-a studiat temeinic trombonul până în anul întâi de facultate. A fost o mare bucurie pentru mine să-i descopăr, în cadrul cursurilor dedicate muzicii de cameră. Sunt empatici și colaborează foarte bine, unul cu celălalt, stilistic, interpretativ și din punctul de vedere al sentimentelor pe care le transmit publicului”.

Bursieri ai Facultății de Arte, cei doi tineri interpreți excelează și la disciplinele teoretice. Rebeca Anamaria Balaj și Andrei Marinescu au obținut locul doi la Danubia Talents International Music Competition, primul concurs de talie internațională la care au participat împreună. La competiție, desfășurată on-line, au fost înscriși aproape 200 de tineri muzicieni din: Ungaria, Austria, Estonia, Letonia, Cehia și Italia. Cei doi studenți orădeni au evoluat la categoria vârstă „plus 18 ani”, considerată cea mai dificilă din concurs.

Studentă în anul II, Rebeca spune că, în copilărie, a fost la un pas de a urma o școală oarecare. „Am studiat pianul de la 5 ani. Profesoara de pian a insistat să merg la Liceul de Arte. Părinții și bunicii s-au bucurat și m-au susținut de la început. La început voiam să compun. Mă jucam punând, cap la cap, fragmente din piesele pe care le studiam și realizând astfel noi piese muzicale”. Paradoxal, Rebeca nu e atrasă de luminile scenei. Deși nu a renunțat de tot la ideea de a compune, spune că se simte mai apropiată de cariera didactică.

La numai 20 de ani, Andrei este deja colaborator voluntar al Orchestrei Filarmonice din Oradea. Deși cântă la trombon de la 13 ani, a început studiul acestui instrument abia odată cu primele zile de facultate. Mai reținut la vorbă, dar cu atât mai curajos când cântă, Andrei afirmă că se simte atras, în egală măsură, de instrument și de dirijat. Acum conduce corul bisericii și, spune el, acest lucru îi oferă „multe satisfacții”.

Colaborarea celor doi instrumentiști, ea la pian, el la trombon, va continua. „Plănuim să mergem și la alte concursuri împreună. Avem un ritual de studiu al nostru și ne face plăcere să lucrăm amândoi. Cred că doamna profesoară ne-a simțit foarte bine ideile și ne ajută foarte mult. Dincolo de tehnica de interpretare, ne învață să gândim corect și să nu ținem muzica doar pentru noi, să cântăm pentru cei care ne ascultă”, spune Rebeca.

Tinerii muzicieni orădeni demonstrează, încă o dată, că talentul și munca, depusă de ei și de dascălii lor, sunt întotdeauna răsplătite și apreciate. Cum remarca directorul Departamentului de Muzică al Facultății de Arte a Universității din Oradea, conf. univ. dr. Ariadna Mircescu, prin aptitudini și efort, cei doi studenți au pus început bun carierei lor muzicale. „Eu îi iubesc foarte mult și sunt foarte mândră de ei”, spune conf. univ. dr. Ariadna Mircescu.

 

Biroul Comunicare – Universitatea din Oradea

Image  

Image  

Image