În contextul în care, pentru anul universitar 2023-2024, statul român a alocat fonduri suplimentare, în vederea instruirii a peste 32.000 de viitori profesori, Universitatea din Oradea a primit bani pentru pregătirea a nu mai puțin de 1.500 dintre aceștia.
„Pe lângă specialitatea de bază, studenții Universității din Oradea pot, acum într-un număr și mai mare, să urmeze cursurile modulului pedagogic, pentru ca, în viitor, să muncească la catedră. Absolvenții nivelului I de pregătire pedagogică pot preda în gimnaziu, iar cei care au și nivelul II, la liceu și în universități. Locurile s-au distribuit la toate specializările, proporțional cu numărul cererilor venite din partea studenților. Înscrierile se fac, an de an, atât în sesiunea din vară, cât și la cea de toamnă”, a declarat rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău.
„În urma vizitei ARACIS, Universitatea din Oradea a primit 1.500, pentru anul I. Practic, avem cu 650 de locuri mai multe, față de anul trecut. Astfel, Universitatea din Oradea contribuie semnificativ la extinderea capacității de formare a cadrelor didactice în plan național”, a precizat prof. univ. dr. Florica Orțan, directorul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD). Studenții înmatriculați pe locuri bugetate pot urma cursurile de pregătire psihopedagogică gratuit. Cei care urmează o formă de învățământ „cu plată” trebuie să achite și taxa de școlarizare pentru a urma cele două module psihopedagogice.
Ordinul ministrului Educației nr. 6.234/2023, care aprobă lista universităților cu programe de formare psihopedagogică, indică o creștere cu aproape 20%, la nivel național, a numărului de locuri dedicate formării viitorilor dascăli. Față de anul precedent, cifra de școlarizare a ajuns la 32.250 de studenți. În anul universitar 2022-2023, numărul maxim de studenți care au putut fi școlarizați fiind de 26.880.
Reamintim că, pe lângă cursurile dedicate carierei didactice, DPPD organizează și alte cursuri post-universitare de șase luni: educator puericultor, dezvoltator de e-learning în învățământ, manager educațional, mentor, psihopedagogie specială școlară, designer instrucțional.
Mai multe detalii:
https://dppd.uoradea.ro/ro/#
https://dppd.uoradea.ro/ro/programe-de-formare/cursuri-postuniversitare
Biroul Comunicare – Universitatea din Oradea