Universitatea din Oradea a fost reprezentată de ș. l. dr. ing. Mihaela Toadere, ș. l. dr. ing. Adriana Scurt și de studentul Darius Hulea, toți trei de la Facultatea de Construcții, Cadastru și Arhitectură.

Evenimentul, descris de participanți ca „un efort de colaborare pentru a promova inițiative sustenabile și sănătoase pentru campusurile universităților membre”, a fost organizat pe mai multe ateliere.

ATU s-a dovedit, încă o dată, a fi gazdă prietenoasă cu reprezentanții consorțiului EU GREEN veniți din toată Europa. Discuțiile s-au concentrat, spun participanții, pe inițiativele de succes și provocările cu care se confruntă universitățile în direcția dezvoltării de campusuri sustenabile și sănătoase. La ATU Sligo, cei prezenți au avut ocazia să viziteze Centrul Organic. În cea de a treia zi a întâlnirii accentul s-a pus pe provocările climatice și regândirea spațiilor verzi, pentru un campus rezilient. De asemenea, cei prezenți au avut ocazia să participe la ateliere de analize tematice ori la sesiuni paralele, dedicate cadrelor didactice și studenților, cu privire la obiectivele viitoare ale alianței europene.

Biroul Comunicare – Universitatea din Oradea

Image

 

Image