ScienceDirect este o bază de date full text a Elsevier, având conţinut ştiinţific de importanţă mondială ce cuprinde articole din peste 2500 de reviste ştiinţifice peer-reviewed şi 20000 de cărţi, însumând peste 25 % din literatura ştiinţifică.

Scopus este cea mai mare bază de date, de abstracte şi citări ale literaturii ştiinţifice care utilizează ca instrument de evaluare indicele Hirsch şi care permite evaluarea autorilor şi instituţiilor academice în baza raportului dintre articolele publicate şi numărul de citări primite.

Mendeley este reference manager gratuit intrat de curând în familia Elsevier folosit pentru redactarea şi formatarea automată a bibliografiei şi a referinţelor. Acest serviciu permite utilizatorilor săi să organizeze mai uşor colecţia de articole ştiinţifice de pe calculatorul personal, dar şi să le adnoteze sau să creeze fişe de lectură. România se află pe locul 43 în lume ca utilizator a acestui program.

În cadrul trainigului s-au prezentat şi modalităţi de publicare în Open Access şi implicaţiile şi impactul acestuia în rândul utilizatorilor. Editura Elsevier are peste 1600 de jurnale hibride şi peste 120 de titluri Open Access (Gold O.A.).

În cadrul sesiunii Q & A s-au dezbătut probleme de interes pentru participanţii prezenţi.

D-na Cristina Huidiu a lansat invitaţia  pentru data de 3 decembrie a.c., ora 9,30 la Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei", la workshopul dedicat editorilor din România, unde se va discuta despre criteriile de indexare în Scopus.

Sperǎm cǎ acest training sǎ fie un început promiţǎtor de colaborare a Universitǎţii din Oradea cu Editura Elsevier România.  

 

Bibliotecar, Brînduşa Doca

Biblioteca Universităţii din Oradea