La eveniment a fost prezent însuși rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău. El a afirmat că, „din biografia excepțională a Monicăi Lovinescu avem fiecare câte ceva de învățat”. Evocând anii în care, la Paris, cuplul Monica Lovinescu, Virgil Ierunca făceau opoziție față de regimul comunist din România, rectorul Universității din Oradea a subliniat meritele „celor care și atunci militau pentru democrație și libertate”.
Prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, prorectorul Universității din Oradea, a remarcat, cu satisfacție, numărul mare de studenți și profesori prezenți în sală. „Monica Lovinescu rămâne în memoria noastră, a orădenilor, prin ceea ce a făcut în occident, dar mai rămâne și prin donația de carte făcută universității noastre”, a subliniat prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș.
Decanul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării (FIRISPSC), prof. univ. dr. habil. Gabriel Moisa le-a vorbit celor prezenți despre exilul românesc, accentuând faptul că Monica Lovinescu a fost „figura plăcută a exilului, un simbol al rezistenței anticomuniste”. Referindu-se la luminile și umbele exilului, istoricul a încheiat spunând: „Am avut oameni excepționali în exil, cum au fost: Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Paul Goma sau Ion Rațiu”.
Florin Ardelean, conf. univ. dr. al FIRISPSC, a prezentat audienței revista „Limite”, editată de Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, la Paris, între 1969 și 1986. Universitarul orădean a afirmat că personalitatea Monicăi Lovinescu se remarca prin două trăsături principale: instinct critic remarcabil și o conștiință critică a neamului său. „Prin acestea, Monica Lovinescu pune la bătaie tot ce are la dispoziție pentru a risipi ceața în care plutea viața spirituală din România comunistă”, a spus conf. univ. dr. Florin Ardelean. Profesorul de jurnalism a mai adăugat: „Monica Lovinescu este un reper a cărui cotă va continua să crească atâta timp cât noile generații vor afla despre rolul ei în relevarea adevărului într-o țară cotropită de minciună”.
Fost profesor al Facultății de Litere a Universității din Oradea, criticul, istoricul literar și eseistul Valentin Chifor a remarcat că Monica Lovinescu „s-a simțit mereu o europeană, ea venind la Paris dintr-o Românie democratică, România interbelică”. „Vocația ei a devenit microfonul Europei Libere”, consideră prof. univ. dr. Valentin Chifor, „ea impune conceptul de Est-etică, moralitatea celor care trăiesc în spațiul răsăritului european. Fiind interesată enorm de aceste aspecte moral-etice, care sunt fundamentale pentru ea”. Criticul, istoricul literar și eseistul orădean a remarcat și faptul că, în opinia domniei sale, Monica Lovinescu „a refuzat să își asume actul maternității, sacrificându-se pentru România”. „Jurnalist de primă mână, conștiință morală de prim rang, Monica Lovinescu merită omagiul tuturor românilor. Fie-i memoria binecuvântată!”, a încheiat prof. univ. dr. Valentin Chifor.
Dr. Anarela Chiș, moderatoarea evenimentului, le-a relatat celor prezenți împrejurările în care cea mai mare parte din biblioteca soților Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, „cei doi partizani ai rezistenței prin cultură” – după cum spunea ea, a revenit fondului de carte al Bibliotecii Universității din Oradea.
Biroul Comunicare – Universitatea din Oradea