Profesorul universitar Sorin Şipoş, prorector al Universităţii din Oradea i-a urat bun venit ambasadorului, propunându-i totodată ca această vizită în instituţia noastră să nu fie una singulară : „Universitatea din Oradea este o instituţie de învăţământ superior care îşi identifică originile la finalul secolului XVIII când s-a înfiinţat o facultate de drept la Oradea. Din 1963 s-a înfiinţat Institutul Superior de trei ani care în 1991 a devenit universitatea de azi. UO are o datorie faţă de comunitatea orădeană şi din România, dar şi faţă de minorităţile din judeţul nostru, obligate să-şi păstreze identitatea. Iar noi, majoritarii, în egală măsură trebuie să-i ajutăm în a-şi păstra identitatea etnică, naţională, confesională şi lingvistică. Acţiunea de astăzi se integrează tocmai în această dimensiune”.  

Cancelarul general al Senatului, conf.univ.dr. Aurel Căuş, a salutat prezenţa Excelenţei Sale subliniind „de fiecare dată ne simţim deosebit de onoraţi alături de invitaţii noştri. Am avut ocazia să gust „cultura slovacă”, acum aproximativ 30 de ani şi trebuie să vă spun că am rămas plăcut impresionat. Mă bucur să văd că dezvoltăm relaţii cu comunităţile minoritare dar care ne pot influenţa într-o mare măsură”.

Ambasadorul Ján Gábor şi-a început discursul în limba română vorbind laudativ despre românii din judeţului Bihor.

Tema conferinţei a fost prezentată în limba engleză şi a fost o incursiune în istoria neamului său, amintind în primul rând despre aniversarea a 20 de ani de independenţă: „Începuturile construirii unui nou stat din punct de vedere administrativ, politic, economic sunt nişte procese complexe, dar cel mai delicat mi s-a părut schimbarea mentalităţii oamenilor, a principiilor de valori. Acestea au fost activităţi mult mai dificile, care pot dura chiar o generaţie, dar astăzi în Slovacia există stabilitate politică şi economică”.

Slovacii se bucură în acest an de o mare sărbătoare. Ei aniversează 1150 de ani de la venirea sfinţilor fraţi Solun, Chiril şi Metodie, pe teritoriul actual al Republicii Slovace care au încreştinat poporul ceh şi slovac în sec IX.

În referinţele istorice ambasadorul a menţionat şi relaţiile de prietenie care există între cele două state, român şi slovac, România fiind una dintre ţările cu care Slovacia are excelente relaţii politice şi economice.

În această zi aniversară, ca semn de preţuire şi onoare, i-a fost oferită Excelenţei Sale Ján Gábor, Ambasadorul Republicii Slovace, o medalie jubiliară a Universităţii din Oradea, care aniversează 50 de ani de învăţământ superior continuu la Oradea.

Conferinţa s-a încheiat cu o sesiune de întrebări adresate Excelenţei Sale cu privire la relaţiile culturale dintre cele două etnii precum şi despre percepţia slovacilor despre români.

Această conferinţă a avut loc şi prin implicarea deputatului Adrian Merka. Dintre oficialităţi, la manifestare au participat prefectul judeţului Bihor domnul Claudiu Pop şi parlamentarii Ioan Cupşa, Cristian Bodea şi Ioan Roman.

 

 

Biroul de Comunicare