Timp de trei zile, reprezentanții celor nouă universități europene parte a proiectului EU GREEN au dezbătut, la Oradea, două documente considerate a fi „piatră de hotar” pentru viitorul politicilor europene în materie de acces, diversitate și incluziune. Este vorba de „Carta Accesului, diversității și incluziunii”, respectiv proiectul dedicat „Învățării continue”.

„De pildă, în ceea ce privește învățarea continuă există diferențe mari de abordare, de la o țară la alta. În Polonia, Spania și Germania sunt cursuri dedicate persoanelor vârstnice. Noi putem să învățăm de la ei, să gândim și alte tipuri de programe, pe care să le derulăm în universitățile noastre, spre folosul tuturor celor care vor să învețe, indiferent de vârstă”, explică conf. univ. dr. Karla Barth, decanul Facultății de Științe Socio-Umane și liderul subcomisiei „Acces, diversitate și incluziune” a EU GREEN.

Vorbind despre „Carta accesului, diversității și incluziunii”, universitarul orădean spune că întâlnirea de la Oradea a creat premisele necesare pentru ca acest document să devină „cea mai inovativă inițiativă europeană în domeniu”. EU GREEN are șansa de a rescrie, practic, politicile europene legate de acces, diversitate și incluziune. Conf. univ. dr. Karla Barth spune că specialiștii celor nouă universități partenere pot redefini domenii importante cum ar fi categoriile de persoane vizate de politicile privind accesul, diversitatea și incluziunea. „Vom încerca să oferim exemple de bune practici, pentru a asigura acestor categorii de persoane drepturi egale cu ale tuturor cetățenilor europeni”, afirmă decana Facultății de Științe Socio-Umane.

Tot la Oradea, membrii subcomisiei „Acces, diversitate și incluziune” au decis să organizeze o serie de manifestări sportive și culturale, deschise inclusiv grupurilor țintă. Anul viitor Universitatea din Oradea va găzdui un eveniment sportiv și unul dedicat tradițiilor bihorene. Acesta din urmă va fi transmis în direct, prin intermediul internetului, astfel încât să poată fi urmărit în toate universitățile partenere. „Pentru a înțelege măsura în care politicile ce vizează accesul, diversitatea și incluziunea urmăresc un număr cât mai mare de categorii sociale, trebuie să vă spun că la aceste evenimente vor lua parte studenți trecuți de prima tinerețe, studenți care n-au ieșit niciodată din țara lor sau unii care nu vorbesc deloc limba engleză”, explică conf. univ. dr. Karla Barth.

Biroul Comunicare

 


Image Image